Bucuria sărbătorii a fost întregită la Catedrala mitropolitană din Chișinău de oficierea Sfintei Liturghii arhierești de către Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, Vicar al Mitropoliei Moldovei, alături de un sobor de preoți, diaconi și ipodiaconi.
Creștinătatea ortodoxă îl prăznuiește pe unul din cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți, pe Sfântul Ierarh Nicolae care astăzi a adunat mulțime de credincioși la Catedrala centrală a capitalei ca să înalţe rugăciuni către Preabunul Dumnezeu pentru bunăstare și sănătate.
„Pe Sfântul Ierarh Nicolae, păstorul cel milostiv, nu-l putem prăznui mai cu cinste decât prin aceea de a-i urma pilda iubirii sale de oameni și viața sa plină de credința statornică în învățătura dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos, o viață pusă în slujba oamenilor. Prin viața sa de „înger în trup”, prin faptele sale de adevărat slujitor al lui Dumnezeu și al oamenilor, Sfântul Ierarh Nicolae, a fost, este și rămâne mereu un veritabil model de urmat pentru creștinii din toate locurile și din toate timpurile. Sfântul Ierarh Nicolae este foarte vestit pentru faptele sale deosebite pe care le-a făcut şi milostenia sa fără de margini. Nu în zadar acest mare sfânt este numit – simbolul milosteniei şi onestităţii”, a menționat PS Siluan în cuvântul predicatorial adresat credincioșilor după citirea Sfintei Evanghelii.
În cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Vicar mitropolitan Siluan a înălțat rugăciuni pentru sănătatea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, omagiatul zilei de astăzi, care a primit la Taina Botezului numele Marelui Ierarh Nicolae. La fel și enoriașii catedralei au fost îndemnați de ierarh să se roage cu osârdie Sfântului Nicolae ca să fie mijlocitor în faţa tronului Împăratului Ceresc pentru Întâistătătorul Bisericii noastre şi să-L ferească de toată răutatea, întărindu-L să stea cu dârzenie în faţa oricărei ispite văzute sau nevăzute.
După oficierea Tedeumului de sărbătoare, Preasfințitul Episcop Siluan a felicitat pe toți cei ce poartă numele în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae și derivatele acestuia.
Slujba divină a fost înfrumusețată de minunatele cântări interpretate de către corul mixt al catedralei.
Serviciul divin a fost transmis în direct la postul național de televiziune „Moldova 1”.
Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei