PS Siluan a oficiat patra parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala episcopală „Sf. M. Mc. Dumitru” din Orhei

În cea de-a patra zi din postul Sfintelor Paști, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a săvârșit slujba Pavecerniţei Mari, unită cu cea de-a patra parte a Canonului de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala episcopală „Sf. M. Mc. Dumitru” din Orhei, preot-paroh, Prot. Mitr. Rodion Melnic.

În cuvântul de învățătură rostit, Ierarhul Orheiului le-a vorbit credincioșilor despre starea de pocăință la care ne cheamă Biserica în aceste zile: „Canonul Sfântului Andrei Criteanul ne ajută în aceste binecuvântate zile ale Postului prin chipuri vrednice de urmat ne cheamă să ne revedem viața,  să revenim pe calea sfințeniei, pentru care am fost creați. Fiecare dintre noi greșim în fața lui Dumnezeu, dar dacă ne ridicăm din această cădere și ne îndreptăm către Dumnezeu, asemenea fiului risipitor, ne primește și ne iartă. Să nu se împuțineze nevoința și fapta cea bună pe perioada întregului Post, ca să putem renaște spre o viață plină de lumină alături de Hristos”, i-a îndemnat pe cei prezenți PS Siluan.

Canonul cel Mare reprezintă o Biblie în miniatură. Citind Canonul cel Mare putem ajunge să cunooa;tem întreaga istorie scripturistică, prin cele opt cântări despre personaje din Vechiul Testament, şi prin ultima cântare, cea de-a noua, cu personaje din Noul Testament. În Canonul cel Mare, avem posibilitatea de a trăi drama omului în căutarea chipului său adevărat, pe care l-a avut la zidire și l-a pierdut prin păcat.

„Ştiu, Îndurate, că am greşit, de am ocărât vasul trupului meu; ci întru pocăinţă mă primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig, nici mâncare celui străin. Ci Tu Însuţi, Mântuitorule, mă miluieşte.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.