La data de 7 noiembrie 2021, în Duminica a XX-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove s-a aflat în mijlocul comunității „Sfântul Cuviosul Dimitrie cel Nou” din municipiul Chișinău, la slujba praznicală de sfințire a noii biserici cu hramul în cinstea Sfântului Cuviosul Dimitrie cel Nou.
Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au înălțat rugăciuni: Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Secretarul Mitropoliei Moldovei Protoiereul mitrofor Vadim Cheibaș, paroh al bisericii „Sfântul Cuviosul Dimitrie cel Nou”, PC Arhimandrit Filaret (Cuzmin), Starețul Sfintei Mănăstiri Căpriana, Protoiereul mitrofor Anatolie Stefanov, Protopop de Ialoveni, Protoiereul mitrofor Nicolae Craveț, Protopop de Soroca și un sobor de preoți și diaconi.
La Vohodul mic, ÎPS Vladimir i-a acordat parohului bisericii ordinul mitropolitan „Sfântul Ierarh Petru Movilă” de gradul I, pentru truda jertfelnică depusă la edificarea bisericii „Sfântul Cuviosul Dimitrie cel Nou”.
În timpul Liturghiei, diaconul Ilie Munteanu, student al Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău, a fost hirotonit în treapta de preot pe seama Protopopiatului mun. Chișinău, sector I.
La sfârșitul slujbei, a urmat înconjorul bisericii și un Te-Deum de mulțumire pentru ajutorul primit de la Bunul Dumnezeu în lucrarea înfăptuită. Totodată mai mulți ctitori și binefăcători s-au învrednicit de diplome și ordine mitropolitane.
În cuvântul arhipăstoresc, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR l-a felicitat pe părintele paroh Vadim Cheibaș, împreună cu doamna preoteasă Ruxanda, dar și pe toți creștinii cu această remarcabilă zi de sărbătoare bisericească.
Slujba divină praznicală a fost înfrumusețată de minunatele și sublimele cântări interpretate de către Grupul coral „Gnosis”, condus de Dl Serghei Crudu.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în anul 2014, în regiunea Telecentru a capitalei a fost sfințită piatra de temelie a noii biserici cu hramul „Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou”. Sfântul locaș s-a construit pe un teren donat de Asociația Orbilor din Chișinău. Înălțarea bisericii a fost cu atât mai binevenită încât se simțea nevoia acută a unei biserici în acest cartier, care să deservească numeroșii creștini-ortodocși din această parte a capitalei.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media