Astăzi 1/14 martie 2016, în prima zi a Sfântului și Marelui Post, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost săvârșită de PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, în cadrul Pavecerniței Mari. La această rânduială specială a participat întreaga obște a mănăstirii, cât și numeroși credincioși.
La finalul slujbei Pavecerniţei, Starețul Mănăstirii, PC Părinte Arhim. Siluan, a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre importanța postului, subliniind totodată și rolul Canonului celui Mare așezat de Sfinții Părinți la începutul postului, care este drept o adevărată lecție duhovnicească, în special prin mulțimea de pilde și de oameni virtuoși pe care ni-i aduce ca exemplu, atât din Vechiul, cât și din Noul Testament.
PC Părinte Arhim. Siluan i-a îndemnat pe monahi, cât și pe credincioșii prezenți să urmeze pildele acestor drepți și sfinți ai lui Dumnezeu, înmulțind îndeosebi în perioada aceasta virtutea, rugăciunea, smerenia și umilința – toate acestea împreunate cu exercițiul înfrânării prin postire.
Slujba Canonului cel Mare se oficiază în Biserica Ortodoxă în primele patru zile din prima săptămână a Postului Mare și la Denia din Joia săptămânii a cincea din Post. Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.