Predica predicilor… este predica Crucii, prezentată nouă astăzi de Mama Biserică, în duminica de după înălţarea Sfintei Cruci. Suntem cu toţii invitaţi să oferim Crucii inimile noastre, nu flori. Biserica ne îndeamnă să ne ridicăm de la cele lumeşti, să ne fixăm privirea asupra luminii emanate de Hristos şi de Crucea Sa. Semnul central al Evangheliei este Crucea lui Hristos: Dumnezeu pe Cruce – un lucru pe care mintea noastră nu îl poate cuprinde sau pricepe. Doar cei cu inima curată, cu sentimente sincere, pot avea o idee despre ce înseamnă. Doar cei care iubesc, care sunt gata să se jertfească pe sine pentru ceea ce iubesc, pot să înţeleagă Jertfa Fiului lui Dumnezeu. Ceilalţi vor rămâne indiferenţi. Dar din nou, nu putem compara iubirea dintre oameni şi iubirea pentru oameni a lui Dumnezeu.
Pentru poporul ales, Crucea va rămâne semn al puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu. Sf. Pavel ne spune că Crucea Domnului a fost nebunie pentru greci şi scandal pentru evrei. Primii (grecii, filozofii) doreau soluţia la problemele acestei lumi acesteia şi ale celei următoare, dar pe măsura înţelepciunii lor. Orice depăşea limitele înţelepciunii lor oricum limitate, refuzau să discute. O abordare greşită, „căci […] întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu” (1Corinteni 1,21).
Ceilalţi (adică evreii) credeau că soluţia problemei lor stă în divinizarea banilor şi în ispăşirea conştiinţei. La fel se întâmplă şi astăzi. „Banii vorbesc.” Oamenii încearcă să materializeze cele mai imateriale idei. Nu îl recunosc pe Dumnezeu şi nici voia Lui, care este spre propria lor mântuire, şi nu se ajută unii pe alţii. Doar predica creştină a Crucii poate salva lumea, şi de fapt nu pe toţi, ci doar pe cei care sunt atenţi (1Corinteni 1,18).
Crucea este cea mai mare mângâiere pentru credincioşi, pentru cei care îl acceptă pe Hristos, pe Hristos răstignit. Când evreii au terminat cu răstignirea Domnului, satisfăcuţi de ceea făcuseră şi privindu-l pe Omul-Dumnezeu suferind, i-au spus: „Mântuieşte-te pe Tine Însuţi, coborându-te de pe cruce!” (Marcu 15,30), crezând că jertfa Domnului este o condamnare ordinară. Când Hristos s-a urcat pe Cruce El a oferit lumii mântuirea, dar fiecare om pentru a-şi „primi” mântuirea trebuie să se urce, în felul lui, lângă Hristos pe Cruce. În limbaj teologic, venirii lui Hristos în această lume i se spune „kenoză” – golire de sine – şi ultimul pas al acestei kenoze este Crucea. Prin golire pe sine, prin răstignire – doar astfel omul pământesc poate să fie glorificat.
În viaţa creştinilor, Crucea înseamnă jertfă. Dar astăzi omul nu mai este dispus să se sacrifice. Mai mult, adesea oamenii îi dispreţuiesc pe cei care se jertfesc pentru alţii. Hristos nu a promis însă discipolilor săi tronuri aici pe pământ dacă îl vor urma. Nici noi nu putem spera în recompense aici pe pământ, pentru că El însuşi nu posedă lucruri pământeşti. „Împărăţia Mea nu este din această lume.” Promisiunea că vom avea o viaţă bună nu se referă la lumea aceasta. „Păsările cerului au cuiburi şi vulpile au vizuini, dar Fiul Omului nu are unde să îşi plece capul”. El nu ne-a promis funcţii înalte aici pe pământ, pentru că nici El nu a ocupat vreo funcţie înaltă: „Nu am venit ca să fiu slujit, ci ca să slujesc şi să îmi dau sufletul drept răscumpărare pentru mulţi.” El nu ne-a promis vremuri calme, paşnice, „deoarece dacă m-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta”. Şi atunci ce ne-a promis Hristos? Sacrificii, golire de sine… crucea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie.”
Dragii mei, viaţa noastră va fi o cruce. Fiecare va avea o cruce de dus, mai mare sau mai mică, din aur, argint sau lemn. Astăzi cultele creştine au o mare problemă – lipsa de preoţi demni. Mii de bărbaţi studiază teologia dar nu devin niciodată preoţi. De ce? Care este motivul? Motivul este că toţi caută o viaţă uşoară, fără responsabilităţi, o viaţă fără cruce. Şi toţi cei care refuză să îşi poarte crucea suferă o schimbare de atitudine, devenind ostili faţă de cei care îşi acceptă crucea. Cei care îşi duc crucea slujesc Biserica şi semenul, şi se oferă ca jertfă pentru binele societăţii, al păcii în lume.
Dragi credincioşi, dorim să trăim mai bine, noi, ceilalţi, societatea ca întreg? Să ne îmbunătăţim viaţa prin Cruce. Nu prin acuzaţii şi calomnii, nici cu cuţitul sau cu puşca – ci cu crucea. Crucea, nu doar ca o decoraţie, nici ca sigiliu pe declaraţii de război, şi nici ca cea încrustată în coroanele regilor – nu, ci Crucea aceea simplă, înscrisă în inimile noastre. Crucea, învăţătorul şi simbolul vieţii noastre, după cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur. Amin.
George Dimopoulos