Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cinstită în rugăciune de hramul Mănăstirii Curchi[:RU] Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, cinstit la Mănăstirea Suruceni

„Astăzi se deschid porțile cele nerodnice și se arată poarta dumnezeiască a fecioriei, din care și prin care Dumnezeu, Care este dincolo de toate cele câte sunt, va veni trupește în lume, așa cum spune Pavel, cel ce a auzit cele negrăite.” (Sfântul Ioan Damaschin)

Am de an, la data de 21 septembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, cea dintâi Sărbătoare mare de la începutul anului bisericesc, Mănăstirea Curchi îmbracă haine de sărbătoare.

Cu cu acest binecuvântat prilej, Sfânta Liturghie praznicală a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, având coliturghisitori pe: ÎPS Anatolie, arhiepiscop de Cahul și Comrat, PS Siluan, episcop de Orhei și egumen al Sf. Mănăstiri Curchi, PS Filaret, episcop de Căpriana, PS Nicolae, episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat, prot, mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, prot. mitr. Anatolie Stefanov, protopop de Ialoveni, prot. mitr. Iulian Rață, protopop de Orhei, ierom. Iov (Urum), secretarul episcopului Kiril de Serghiev Posad și Dmitrov precum și un numeros sobor de preoți și diaconi din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

La slujba de Sărbătoare au fost prezenți Președintele Raionului Orhei, dl Vasile Adașan, dar și alți reprezentanți ai autorităților locale, ctitori și numeroși creștini din țara noastră.

În cadrul serviciului divin, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit hirotonia ipodiaconului Silvestru Rodnițchi, absolvent 2022 al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității A. I. Cuza din Iași,  în treapta de diacon.

Cinstim astăzi naşterea minunată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria,  moment din  care începe viaţa plină de sfinţenie a celei ce s-a învrednicit să fie Maica lui Dumnezeu. O definire sintetică a existenţei sale, pline de harul dumnezeiesc, o face arhimandritul Zaharia Zaharou: „Viața Sfin­tei Fecioare a fost prorocească, pentru că ea nu a fost numai adumbrită de Sfântul Duh la Buna Vestire, ci a fost și plină de Sfântul Duh. Mai bine spus, ea a fost purtată și călăuzită de Sfântul Duh. Nașterea Maicii Domnului a fost în sine o minu­ne. Părinții ei erau sterpi, însă drepți și credin­cioși. Viața lor de rugăciune și sfințenie a făcut ca un pântece sterp să aducă un rod slăvit, pe Maica lui Dumnezeu”.

Sărbătorim venirea pe lume a Celei care a fost, este şi va fi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor și ajutătoarea şi rugătoarea pentru toţi oamenii, Maica mântuirii noastre, Cea care este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, pe care o lăudăm și o vom cinsti în vecii vecilor.

La finalul Serviciului Divin a fost oficiat un te-deum de mulțumire, după care ÎPS Vladimir i-a felicitat pe toți cei prezenți cu prilejul Sărbătorii, dorindu-le să rămână mereu sub ocrotirea sfântă a Maicii Domnului. Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a menționat că această sărbătoare este deosebit de importantă pentru obștea Sfintei Mănăstiri Curchi, care își cinstește Ocrotitoarea Cerească, dorindu-i PS Siluan, egumenul acestei Sfinte Mănăstiri, și obștii monahale să aibă parte mereu de ajutorul și mijlocirea Maicii Domnului.

Preasfințitul Siluan, a mulțumit tuturor celor prezenți, Întâistătătorului, soborului de ierarhi, slujitorilor, oaspeților, ctitorilor și binecredincioșilor creștini, pentru rugăciunile înălțate și comuniunea euharistică.

[:RU]

Din tinerețe ai slujit lui Dumnezeu cu smerenie, sufletul ți l-ai hrănit cu Sfintele Scripturi, iar prin rugăciune stăruitoare și viață virtuoasă, te-ai făcut lăcaș al darurilor Duhului Sfânt și ai fost vrednic păstor al românilor basarabeni. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Dionisie, îndrăznire câștigând către Hristos Dumnezeu, roagă-te pentru sufletele noastre. (Troparul Sfântului)

Marți, 17 septembrie 2024, Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni, a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail.

În dimineața zilei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Mitropolitul Vladimir, a fost întâmpinat de stareța Mănăstirii, Preacuvioasa Egumena Epistemia (Goncearenco), un numeros sobor de arhierei, preoți și mulțime de credincioși. Slujba praznicală a fost oficiată în Biserică închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, ÎPS Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, ÎPS Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, PS Ioan,  Episcop de Soroca și Drochia, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, PS Filaret, Episcop de Căpriana, Vicar mitropolitan, PS Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat, PS Patrocl, Episcop de Dondușeni, Vicar al Episcopiei de Edineț și Briceni, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și un impunător sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul serviciului divin, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit hirotonia ipodiaconului Serghei Zaporojan în treapta de diacon, pe seama Catedralei Mitropolitane.

Pe Sfinţi nu îi comemorăm sau omagiem, pe Sfinţi îi cinstim. Îi cinstim prin rugăciune, prin reflecţie asupra vieţii şi a faptelor pe care le-au săvârşit. Îi cinstim pentru că sim­țim prezența și lucrarea harului mântuitor în ei, fiindcă s-au încununat cu virtuți, făcându-se pentru noi exemple vii, pentru dragostea lor și grija ce ne-o poartă și pentru mijlocirea lor neîncetată către Mântuitorul Hristos, Cel ce voiește să ne mântuiască pe toți. Unul dintre aceştia este Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe-Ismail, moaștele căruia sunt așezate spre închinare în Biserica mănăstirii Suruceni, alături de alte mari sfințenii păstrate cu evlavie de obștea monahală.

Personalitatea acestui Sfânt Ierarh al Bisericii are o frumusețe și măreție aparte, fiind înzestrat cu dumnezeieștile calități arhierești prezentate de Sfântul Apostol Pavel: „astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.” Un păstor care a fost și rămâne pildă slujitorilor și credincioșilor prin sfințenie, pildă cu cuvântul, cu petrecerea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția (I Tim. 4, 13).

După Sfânta Liturghie, soborul ierarhilor și al preoților condus de ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat un Tedeum în cinstea Sfântului Ierarh Dionisie.

În cuvântul adresat credincioșilor, ÎPS Mitropolit Vladimir a vorbit despre viaţa și activitatea pastoral-misionară și duhovnicească a Sfântului Ierarh Dionisie, îndemnându-i pe cei prezenți să-l cinstească pe Sfinți, urmându-le viața și dragostea față de Dumnezeu. De asemenea, Întâistătătorul Bisericii i-a mulțumit Egumenei Epistemia și obștei monahale pentru amplele lucrări desfășurare în așezământul monahal.

Stareța mănăstirii, Egumena Epistemia, i-a mulțumit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ierarhilor, preoților și creștinilor prezenți pentru bunăvoința de e petrece în rugăciune această Sărbătoare. Tototadă, Egumena Epistemia a evidențiat faptul că sfințenia este un dat al condiției umane, este starea la care sunt chemați toți creștinii, Dumnezeu Însuși chemându-ne să devenim Sfinţi asemenea Lui.

La final, toți cei prezenți au participat la o agapă creștină.

Sfinte Ierarhe Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *