„Astăzi se deschid porțile cele nerodnice și se arată poarta dumnezeiască a fecioriei, din care și prin care Dumnezeu, Care este dincolo de toate cele câte sunt, va veni trupește în lume, așa cum spune Pavel, cel ce a auzit cele negrăite.” (Sfântul Ioan Damaschin)
Am de an, la data de 21 septembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, cea dintâi Sărbătoare mare de la începutul anului bisericesc, Mănăstirea Curchi îmbracă haine de sărbătoare.
Cu cu acest binecuvântat prilej, Sfânta Liturghie praznicală a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, având coliturghisitori pe: ÎPS Anatolie, arhiepiscop de Cahul și Comrat, PS Siluan, episcop de Orhei și egumen al Sf. Mănăstiri Curchi, PS Filaret, episcop de Căpriana, PS Nicolae, episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat, prot, mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, prot. mitr. Anatolie Stefanov, protopop de Ialoveni, prot. mitr. Iulian Rață, protopop de Orhei, ierom. Iov (Urum), secretarul episcopului Kiril de Serghiev Posad și Dmitrov precum și un numeros sobor de preoți și diaconi din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
La slujba de Sărbătoare au fost prezenți Președintele Raionului Orhei, dl Vasile Adașan, dar și alți reprezentanți ai autorităților locale, ctitori și numeroși creștini din țara noastră.
În cadrul serviciului divin, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit hirotonia ipodiaconului Silvestru Rodnițchi, absolvent 2022 al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității A. I. Cuza din Iași, în treapta de diacon.
Cinstim astăzi naşterea minunată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, moment din care începe viaţa plină de sfinţenie a celei ce s-a învrednicit să fie Maica lui Dumnezeu. O definire sintetică a existenţei sale, pline de harul dumnezeiesc, o face arhimandritul Zaharia Zaharou: „Viața Sfintei Fecioare a fost prorocească, pentru că ea nu a fost numai adumbrită de Sfântul Duh la Buna Vestire, ci a fost și plină de Sfântul Duh. Mai bine spus, ea a fost purtată și călăuzită de Sfântul Duh. Nașterea Maicii Domnului a fost în sine o minune. Părinții ei erau sterpi, însă drepți și credincioși. Viața lor de rugăciune și sfințenie a făcut ca un pântece sterp să aducă un rod slăvit, pe Maica lui Dumnezeu”.
Sărbătorim venirea pe lume a Celei care a fost, este şi va fi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor și ajutătoarea şi rugătoarea pentru toţi oamenii, Maica mântuirii noastre, Cea care este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, pe care o lăudăm și o vom cinsti în vecii vecilor.
La finalul Serviciului Divin a fost oficiat un te-deum de mulțumire, după care ÎPS Vladimir i-a felicitat pe toți cei prezenți cu prilejul Sărbătorii, dorindu-le să rămână mereu sub ocrotirea sfântă a Maicii Domnului. Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a menționat că această sărbătoare este deosebit de importantă pentru obștea Sfintei Mănăstiri Curchi, care își cinstește Ocrotitoarea Cerească, dorindu-i PS Siluan, egumenul acestei Sfinte Mănăstiri, și obștii monahale să aibă parte mereu de ajutorul și mijlocirea Maicii Domnului.
Preasfințitul Siluan, a mulțumit tuturor celor prezenți, Întâistătătorului, soborului de ierarhi, slujitorilor, oaspeților, ctitorilor și binecredincioșilor creștini, pentru rugăciunile înălțate și comuniunea euharistică.