Sfântul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 și 379, în vremea marelui împărat Constantin și până pe timpul lui Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut în Cezareea Capadociei, părinții lui fiind Vasile și Emilia, care erau oameni credincioși și destul de înstăriți. Sfântul Grigorie Taumaturgul, care i-a cunoscut foarte bine, spunea ca i-au uimit pe locuitorii Pontului și ai Capadociei pentru dragostea ce o arătau celor săraci.
Sfântul Vasile a crescut sub înrâurirea bunicii sale, Macrina (cea Bătrână), care fusese ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul. Sfânta Macrina a reușit să deștepte în sufletul copilului începutul fricii de Dumnezeu, care de altfel a prins rădăcini adânci.
Primele lecții de retorică le-a primit de la tatăl său Vasile, el însuși retor în Cezareea Capadociei. Vasile era înzestrat pentru învățătura de carte, trecând prin școlile din Cezareea Palestinei, din Bizanț și apoi prin vestita școală din Atena. În timpul studiilor la Cezareea Palestinei îl va cunoaște pe Sfântul Grigorie de Nazianz, cu acesta legând mai apoi, în timpul studiilor la Atena, o strânsă și sfântă prietenie. Imaginea Marelui capadocian este pusă în lumină de către Sfântul Grigorie: „El a fost retor între retori înainte de a primi catedra de sofist, filosof între filosofi înainte de a asculta lecții de filosofie, iar ceea ce este mai de seamă, el a fost preot pentru creștini înainte de hirotonie!”.
În anul 364, Sfântul Vasile cel Mare a primit harul preoției, fiind hirotonit de episcopul Eusebiu de Cezareea. În anul 370, a fost înălțat în scaunul de Arhiepiscop al Cezareei, când Biserica noastră trecea prin grele momente, fiindcă ereticii lui Arie și Macedonie reușiseră să-l aibă de partea lor pe împăratul Valens. Acesta era simpatizant al arianismului și i-a excomunicat pe toți episcopii ce semnaseră mărturisirea sinodului de la Rimini care a stabilit învățătura despre Sfântul Duh, însă Sfântul Vasile cel Mare a reușit să se mențină în scaun. Sfântul Vasile a dus o luptă, cu scrisul și cuvântul, pentru a lumina și apăra creștinătatea și învățătura despre Sfânta Treime. Din această cauză a suferit multe din partea împăratului prin mai multe prigoniri. Activitatea sa apologetică nu a fost privită cu ochi buni de toată lumea, iar în unele cazuri a fost pe nedrept acuzat de erezie. El a fost acuzat că ar fi adus inovații în învățătura Bisericii. Ca răspuns la aceste acuzații, Sfântul Vasile a scris tratatul Despre Duhul Sfânt, în care arăta dumnezeirea și cinstirea Duhului cu Tatăl și cu Fiul, adică egalitatea celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi.
Sfântul a îndepărtat și unele lacune existente în sânul monahismului, în sensul de a activa nu numai în folosul mântuirii personale, ci și în folosul mântuirii aproapelui. Astfel în anul 358 a pus temeliile primei comunități chenobitice, pe malul râului Isis, lângă Neocezareea. Aici este vizitat de bunul său prieten Sfântul Grigorie și împreună redactează Filocalia, o colecție de texte din scrierile lui Origen. Tot acum sfântul concepe Regulile monahale mari și mici.
Sfântul Vasile cel Mare a fost și rămâne unul dintre marii părinți ai monahismului de tip chinovial. El este primul ierarh care a înființat, pe lângă Biserică, azile și spitale pentru ajutorarea celor săraci și neputincioși, îndemnând pe cei înstăriți să se milostivească față de cei lipsiți. În Cezareea Capadociei a înființat instituții de asistență socială cunoscute sub numele generic de Vasiliade, cum ar fi: azile, ospătării, case pentru reeducarea fetelor decăzute, școli tehnice și spitale pentru leproși.
La vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, a trecut la cele veșnice, plâns de credincioși și chiar și de necredincioși, iubindu-l pentru bunătatea și înțelepciunea sa și pentru faptele lui deosebit de bune. Drept aceea, a intrat în Istoria bisericească cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.
O minune a Sfântului Vasile cel Mare
Minunea din Niceea. Nelegiuitul împărat Valens a acceptat cererea ereticilor arieni de a goni pe dreptcredincioșii din Biserica lor, dând-o arienilor. Sfântul și Marele Vasile s-a dus la împărat, la Constantinopol zicându-i: „Cinstea împăratului stă în judecata sa. Iar înțelepciunea zice: Dreptatea împăratului la judecată se vede. Deci, pentru ce, împărate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe dreptcredincioși din Sfânta Biserică și dând-o rău-credincioșilor?…” Până la urmă s-a convenit ca Sfântul să se întoarcă în Niceea și acolo să facă el judecata. Deci, Sfântul Vasile s-a adresat tuturor, zicându-le: „Să mergeți, și voi arienii și voi dreptcredincioșilor, și să închideți Biserica și, încuind-o, să o pecetluiți cu pecețile, voi cu ale voastre și aceștia cu ale lor, și să puneți de amândouă părțile păzitori. Și mergând mai întâi voi arienii, să vă rugați 3 zile și 3 nopți și, după aceasta, să vă apropiați de Biserică și de se vor deschide singure, cu rugăciunile voastre, ușile Bisericii, apoi să fie a voastră Biserica în veci. Iar de nu, ne vom ruga noi o noapte și vom merge cu litie, cântând, la Biserică și de se vor deschide nouă, să o avem pe ea în veci. Iar de nu se vor deschide nici nouă, apoi a voastră să fie Biserica”. Arienii erau bucuroși despre felul cum a propus Sfântul Vasile să se procedeze. S-au luat apoi măsuri pentru a se proceda corect.
Deci, arienii încep, rugându-se 3 zile și 3 nopți. Și nu s-au deschis ușile și nu s-a făcut nici un semn, rămânând supărați și rușinați. La rând vin dreptcredincioșii, Sfântul Vasile adunându-i pe toți cu mic cu mare la Biserica Sfântului Mucenic Diomid, unde au făcut priveghere de toată noaptea, iar dimineață au mers la soborniceasca Biserică pecetluită, cântând „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne”. Apoi, în fața ușii Bisericii, a zis poporului: Ridicați mâinile voastre și strigați cu dinandinsul: „Doamne miluiește”. Și aceasta împlinindu-se s-a făcut tăcere și au însemnat ușa cu semnul crucii de trei ori și a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeul creștinilor, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. „Și, glăsuind tot poporul „Amin!”, îndată s-a făcut cutremur și au început a se sfărâma zăvoarele, au căzut întăriturile, s-au dezlegat pecețile și s-a deschis ușa… și dumnezeiescul Vasile a început a cânta: „Ridicați porțile voastre, ridicați-vă porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei.” Și intrând Sfântul Vasile în Biserică, cu mulțimea dreptcredincioșilor, și săvârșind dumnezeiasca slujbă, a slobozit pe popor cu veselie. Mulțimea arienilor, văzând toate acestea s-au lepădat de credința lor greșită, trecând la credința cea adevărată în Hristos. Aceasta s-a întâmplat în același an în care Sfântul Vasile și-a dat duhul către Domnul.
„Pe tine, trâmbița cea cu dumnezeiască glăsuire și cerească albină, care din florile învățăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viață a dogmelor Treimii și o ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăție neîmpuținată, din care gustăm noi toți, cu dulce cântare te lăudăm, cântând ție: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!”