Cuvioasa Maria a împlinit lucrul despre care vorbeşte prorocul: Intoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere şi cu rugăciune, şi sfâşiaţi inimile voastre, iar nu hainele voastre, şi vă întoarceţi la Domnul Dumnezeul vostru, că Milostiv şi îndurat este, Îndelung-Răbdător şi Mult-milostiv, şi Îi pare rău de răutăţi (Ioil 2, 12-13). Şi Sfânta Maria şi-a sfâşiat inima şi s-a întors din toată inima, deodată, la Dumnezeu. (Sf. Luca al Crimeei)
În Duminica a V-a a Postului Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Sfânta Maria Egipteanca a fost oprită de a intra în Biserică, fapt care i-a schimbat întreaga viață. Cu regret, în prezent ne confruntăm și noi cu situația în care creștinii nu pot intra în biserici. Nădăjduind, că Dumnezeu ne va ajuta să revenim din nou în Casa lui, să nu uităm despre aceste momente, căci trecând de ușile Bisericii, nu intrăm într-o clădire, ci în Împărăţia Cerurilor.
„Dacă ne-a plăcut mincinoasa dulceață a păcatului, se cade să gustăm și amărăciunea cea dulce a leacului. Asa cum bolnavul rabdă operație, tăiere, leacuri amare, știind că acestea îi aduc mult dorita sănătate, așa cum răbdăm ostenelile postului în nădejdea că degrabă se apropie Paștile cele luminoase și vesele, tot așa să răbdăm și pătimirile cele curățitoare de păcat și mântuitoare, care ne învrednicesc de bucurie neîntreruptă și de Paștele cel veșnic, de strălucirea, mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit în necazuri și în toate felurile de chinuri”, ne îndeamnă Pr. Petroniu Tanase.
În timpul Sfintei Liturghii, s-au înălțat în continuare rugăciuni pentru izbăvirea din boală și necaz, și de întărire pentru toți creștinii care nu au posibilitatea de a participa la slujbe.
La finalul Sfintei Liturghii Preasfințitul Siluan, a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre modelul pocăinţei şi al rugăciunii dat de Cuvioasa Maria Egipteanca. „Cu noi este Dumnezeu, așa cântăm în Postul Mare. Să nu ne pierdem nădejdea și credința, credincios este Domnul şi nu ne va lăsa să fim ispitiţi peste măsura puterilor noastre. Să ne urmăm calea Postului cu credință că răstignindu-ne cu Hristos, vom și învia cu El”, a menționat Preasfinția Sa.