Patriarchia.ru – Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a oficiat slujba sfinţirii celei mici a bisericii Naşterii Domnului din mănăstirea Curchi

În data de 10 octombrie 2011 Preafericitul Patriarh Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii a vizitat mănăstirea de bărbaţi cu hramul în cinstea Naşterii Maicii Domnului de la mănăstirea de bărbaţi Curchi (c. Curchi, r-n Orhei, Republica Moldova).

În drum spre mănăstire, Preafericitul Părinte Patriarh s-a oprit în satul Peresecino, r-nul Orhei, vizitînd biserica Sfîntului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, în care Sanctitatea Sa s-a întîlnit cu creştinii din acest sat.

La porţile mănăstirii Curchi, Preafericitul Patriarh Kiril a fost întîmpinat de mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove, de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, de stareţul mănăstirii arhimandritul Siluan (Şalaru) şi de fraţi mănăstirii.

Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârşit sfinţirea mică a catedralei Naşterii Maicii Domnului din mănăstire care a fost restaurată recent.

La această slujbă au fost prezenţi preşedintele interimar şi preşedintele Parlamentului Republicii Moldovei M.I. Lupu şi fostul preşedinte al statului V.N. Voronin.

La sfîrşitul slujbei de sfinţire Preafericitul Patriarh Kiril l-a salutat pe arhimandritul Siluan (Şalaru) care i-a înmînat Preafericirii Sale o panaghie fabricată de bijutieri moldoveni.

După aceasta de la balconul stăreţiei Preafericitul Patriarh s-a adresat credicioşilor cu un cuvânt Patriarhal. În amintirea vizitei sale în această mănăstire Preafericitul Patriarh Kiril a transmis fraţilor chipul icoanei «Viţa cea adevărată» cu imaginea lui Hristos şi cu o evanghelie pentru Sf. Masă în limba moldovenească.

Preafericitul Patriarh Kiril de asemenea a mulţumit pentru atenţia acordată de ex-preşedintele V.N. Voronin. «Dumneavoastră dintotdeauna V-aţi arătat dragostea şi grija pentru Biserica Ortodoxă, şi aţi făcut foarte multe lucruri pentru renaşterea mănăstirilor şi a bisericilor din Moldova. Noi ştim că şi această mănăstire este o particită din inima Voastră. Vă aduc recunoştinţa Mea personală şi nădăjduiesc că şi de-acum înainte Dumneavoastră nu veţi trece cu vederea şi nu veţi rămâne nepăsători faţă de renaşterea vieţii ortodoxe din Patria Voastră», ― a spus Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, decorîndu-l pe V.N. Voronin cu ordinal Sfîntului Cneaz Daniil al Moscovei – gradul I.

Tuturor celor prezenţi le-au fost împărţite iconiţe cu chipul Sfîntului Serghie de Radonej cu binecuvântarea scrisă a Patriarhului.

***

Mănăstirea de bărbaţi cu hramul în cinstea Naşterii Maicii Domnului a fost întemeiată în anul 1773 de fraţii Iordache şi Mihail Curchi, care la început au construit un schit nu prea mare de lemn, iar după aceasta au construit primele biserici de piatră. Mai tîrziu fraţii au primit chipul îngeresc în mănăstirea întemeiată de ei, primind la călugărie numele de Ioan şi Mănase.

Ansamblul arhitectural al mănăstirii a fost construit în mare parte în secolele XVIII-XIX şi include în sine cinci biserici: biserica trapezei, biserica Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie (1773 ― prima fost din lemn, în anul 1843 ― de piatră), catedrala Naşterii Maicii Domnului (1810, fiind reconstruită în anul 1872), biserica cimitirului cu hramul în cinstea tuturor Sfinţilor (1909 г.), biserica Sfîntului Nicolae (2005).

În anii 40-50 ai secolului XX mănăstirea a avut de suferit foarte mult de pe urma prigoanelor venite din parte autorităţilor ateiste. În anul 1944 circa 40 de monahi au fost nevoiţi să părăsească aşezămânul monahal, refugiindu-se la mănăstirile Cernica şi Căldăruşani din România. În anul 1958 autorităţile sovietice i-a alungat pe ultimii vieţuitori care mai existau atunci, au fost ditruse toate icoanele, au fost arse toate cărţile care erau în bibliotecă – în total mai mult de patru mii de exemplare. Mănăstirea a servit dret spital de psihiatrie şi narcologie, bisericile mănăstirii au fost folosite ca depozite sau încăperi auxiliare, biserica cimitirului a fost transformată în morgă.

În anul 1999 cînd stareţ al acestei mănăstiri a fost numit arhimandritul Siluan (Şalaru), mănăstirea – mai mult de jumătate din complexul monastic se afla în ruini. În anul 2006 cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove în colaborare cu reprezentanţii autorităţii de stat a fost lansat un proiect de restaurare a mănăstirii Curchi. În prezent a fost renovată biserica Naşterii Maicii Domnului fiind restaurate şi mai multe corpuri mănăstireşti, inclusiv şi stăreţia mănăstirii.

Serviciul de Presă al Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *