S-a încercat de mai multe ori distrugerea picturei murale cu înfăţişarea sfântului Dimitrie de la mănăstirea Curchi, totuşi ea reapărea din nou şi din nou.
Fresca reprezentându-l pe Sf. Mucenic Dimitrie în înălţimea adevărată a fost pictată mai mult de două secole în urmă, la mănăstirea Churchi din raionul Orhei. În mod repetat s-a încercat ascunderea ei de lume: în perioada sovietică a fost tencuită cu vopsea neagră, funingine, var. Cu toate acestea, culoarea și vopseaua lucrării minunate centimetru cu centimetru reaparea deasupra la tencuiala străină.
Mucenicul Dimitrie este reprezentat pe zidurile din afara a mănăstirii. Și de atât este deschis la toate vânturile, ploaie, zăpadă şi soare. Cu toate acestea, natura a avut un impact redus asupra aspectului frescei. La fel ca toate aceste lucrări, imaginea lui Sfântul Dimitrie este pictată pe tencuială umedă cu vopsea pe bază de apă. Desigur, urmele timpului erau vizibile – dar reprezentau doar mici fisuri și vopseaua ușor decolorată. Aşa şi i-a fi bucurat pe credincioși Sf. Dimitrie, dacă nu era guvernul sovietic.
La sfârșitul anilor ’50 mănăstirile şi bisericile din Moldova au început să fie închise şi distruse în masă. Soarta tristă nu a trecut pe alături nici de mănăstirea Curchi. Călugării au fosr izgoniţi, iar icoanele și tot ce aparținea mănăstirii, a fost dus într-o direcţie necunoscută. Iar mănăstirea a fost transformată într-un spital pentru bolnavi mintal și cei care sufereau de alcoolism. Dar picturile murale pictate desigur că nu era posibil să fie transportate.
Și atunci „de sus” a venit o instrucțiune: nu aţi putut pe Dimitrie să-l „scoateţi”, atunci el trebuie vopsit ca să nu se mai observe.
– Prima dată în anii 60 – relatează călugărul Avraam – l-au acoperit cu o vopsea neagră de origine necunoscută. Şi în loc de imaginea sa pe perete a apărut un dreptunghi de doi metri.
Dar după un timp tabloul a început să devină vizibil după vopseaua neagră. Ateii de atunci au luat din nou pensulele pentru a ascunde iarăşi imaginea sa. Dar, după câțiva ani silueta mucenicului, hainele sale colorate au reapărut prin vopseaua neagră: el apărea din nou și din nou. Au încercat să-l acopere chiar şi cu var, dar Dimitrie se reîntorcea.
„Să-l înnegrească” au încercat nu doar pe mucenicul Dimitrie. Pe teritoriul bisericii mănăstirii mai sunt două fresce ale sfinţilor, care de asemenea au fost vopsite. Conform relatării locuitoriilor de la Curchi să-i „mascheze” au încercat cu răşină dizolvată în benzină. Aceste picturi, de asemenea, ușor au început să reapară din negrul cu care au fost acoperite. Totuşi mai lent decât imaginea mucenicului Dimitrie.
Călugărul Avraam, un locuitor al mănăstirii Curchi:
– „Curățarea” frescelor este un miracol, dar ea se explică prin pronia dumnezeiască. Faptul că imaginea apare din nou și din nou, în ciuda lucrării rele a oamenilor, înseamnă un singur lucru: locul acestor imagini e anume aici la mănăstirea Curchi. Spre exemplu imaginea și puterea mucenicului Dimitrie nimic nu poate distruge. Chiar și atunci când imaginea martirului a fost aproape complet ascunsă, el nu a încetat să vindece bolnavii.
Sursa: http://old.kp.md/