Mesajul de condoleanţe al Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, în legătură cu trecerea la cele veşnice a Prot. Mitr. Serghei Brașoveanu – Parohul Bisericii „Sf. Ier. Nicolae” din s. Isacova, r. Orhei

Îndurerată şi greu încercată familie Brașoveanu,

În această dimineață 14 ianuarie 2019 – am primit cu profundă tristeţe trecerea la cele veşnice a Prot. Mitr. Serghei Brașoveanu la vârsta de 49 de ani – parohul bisericii „Sf. Ier. Nicolae” din s. Isacova, r. Orhei.

În aceste momente grele – suntem alături de familia şi rudele îndurerate, rugându-ne pentru odihna nou-adormitului rob al Lui Dumnezeu,  Prot. Mitr. Serghei.

Dând dovadă încă de la începutul activității sale misionare de un deosebit spirit de jerftă, apreciat întotdeauna de fiii săi duhovnicești. Avem convingerea că dragostea sa pentru Dumnezeu şi credincioși a biruit moartea, iar binefacerile sale îl însoţesc la această mare trecere, alături de rugăciunile noastre.

Îndurerată familie, deşi pierderea pământească a unui om drag este grea, nu trebuie să ne lăsăm răpuşi de tristeţe, ci să rămânem cu amintirea luminoasă a celui care nu mai este printre noi, trăind cu credința Învierii.

Luând aminte la îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (1 Tesaloniceni 4, 14) – ne rugăm Domnului Iisus Hristos să aşeze sufletul părintelui Serghei împreună cu drepții în Împărăția lui Dumnezeu, în lumina, iubirea şi pacea Preasfintei Treimi.

 

Veşnica lui pomenire din neam în neam! 

Cu părinteşti condoleanţe pentru familia îndurerată și credincioși,

† SILUAN

Episcop de Orhei,

Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove

 

Sfânta Liturghie și Slujba înmormântării va fi săvârșită cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir de către Episcopul Orheiului, PS Siluan, Vicar mitropolitan și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală”, la biserica „Sf. Ier. Nicolae” din s. Isacova, r. Orhei, joi, 17 ianuarie 2019, începând cu ora 8.30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *