În acest se împlinesc 250 de ani de la întemeierea Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului,” Curchi, o adevărată oază de spiritualitate din codrii Orheiului. Fondată în anul 1773, mănăstirea a devenit un loc de rugăciune pentru generații întregi de credincioși, care au găsit aici liniștea și pacea pentru a-și apropia sufletul de Dumnezeu.
Sâmbătă, 1 aprilie 2023, Mănăstirea Curchi a dat start anului aniversar – 250 ani de la fondarea Sfântului așezământ. Cu acest prilej, în cadrul complexului monastic a fost organizată masa rotundă cu genericul: ”Mănăstirea Curchi – centru de cultură și viață duhovnicească”.
Colocviul s-a desfășurat în Biserica de iarnă a Mănăstirii, cu hramul ”Sf. M. Mc. Dumitru” și a întrunit peste 35 de cadre didactice și studenți a Universității de Stat din Moldova și a presupus câteva comunicări legate de istoricul sfintei mănăstiri.
Evenimentul a început cu binecuvântarea și mesajul de salut al Episcopului Siluan de Orhei, egumen al sfintei mănăstiri. Preasfinția Sa a salutat profesorii, slujitorii și studenții prezenți, mulțumindu-le pentru interesul ce-l manifestă față de trecutul Bisericii, în special a vieții monahale de-a lungul secolelor în spațiul autohton.
„Cu această zi debutează evenimentele consacrate aniversării a 250 de la întemeierea Mănăstirii Curchi. Așezământul monahal reprezintă un loc de încărcătură duhovnicească deosebită și un punct de referință în spiritualitatea țării noastre. A jucat un rol important în formarea multor personalități, care, la rândul lor, au influențat cultura și spiritualitatea țării. Mănăstirea a trecut prin încercările timpului, ca și întreaga țară, fiind vitregită, închisă și transformată într-un spital de psihiatrie. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu și a Maicii Domnului a renăscut pentru a redeveni un loc de nevoință, de rugăciune și de sprijin pentru mulți fii duhovnicești ai săi. Mănăstirea este un laborator al vieții duhovnicești, unde se cultivă rugăciunea și viața în comunitate, ceea ce poate oferi o perspectivă diferită asupra lumii și poate ajuta la dezvoltarea unei vieți spirituale mai profunde și mai autentice, ” a menționat Ierarhul.
Totodată, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că în acest an vor fi organizate mai multe evenimente consacrate aniversării, astfel oferindu-se o ofrandă de recunoștință înaintașilor, care ne-au lăsat această oază de liniște și regăsire, de pace și rugăciune.
„Mănăstirea nu reprezintă doar ziduri din piatră, ci este mai mult decât atât. Mănăstirea este alcătuită din oameni, care își dedică viața rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. Acești oameni sunt cei care dau viață mănăstirii și care îi conferă acea energie spirituală deosebită. Sunt acei oameni, care s-au nevoit până la noi și au știut să împodobească atât de frumos așezământul monahal, și au transmis această dragoste prin generații. Așa după s-a întâmplat si sub îndrumarea starețului actual al Mânăstirii, Preasfințitului Siluan. De aceea, nădăjduim că și în viitor Mănăstirea Curchi să rămână mult mai mult decât o clădire, ci un loc de zidire și creștere duhovnicească,” a menționat Arhim. Iov (Cristea) în cuvântarea sa.
Cu câteva gânduri ziditoare de suflet a venit Prot. Octavian Moșin, Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret.
Au urmat comunicările tematice: „Istoria ansamblului arhitectural Curchi”, susținută de dr. hab. conf. univ. Ion Gumenîi, „Rolul promovării valorilor sociale în rândul tinerilor”, prezentată de dr. conf. univ. Maria Hămuraru și „Mănăstirea Curchi – trecut și actualitate” a masterandului Adrian Buligari.
Oaspeții au fost binecuvântați de către ierarh, primind în dar câte o carte de suflet. A urmat vizitarea complexului monastic și o agapă creștină.
Masa rotundă desfășurată se înscrie în programul aniversar, care va include o serie de evenimente speciale, ce se vor desfășura pe tot parcursul anului 2023, printre care: Festivalul cântecului Pascal, Tabără de vară pentru tineri, Conferința științifică cu participarea istoricilor și teologilor.