În duminica a XXIV-a după Cincizecime, de Praznicul „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, PS Părinte Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al mănăstirii Curchi a oficiat Sfânta Liturghie în biserica de iarnă a mănăstirii Curchi cu hramul „Sf. Ier. Nicolae”. Episcopul a fost înconjurat de un numeros sobor preoțesc, slujitori ai sfintei mănăstiri.
De asemenea, împreună cu clerul Bisericii s-a rugat și mulțimea credincioșilor din zonă, dar și din împrejurimi, dimpreună cu reprezentanții autorităților publice locale din Municipiul Orhei, care au venit în această importantă zi pentru întreaga creștinătate să aducă laude și rugăciuni Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Cea care este mângâierea tuturor creștinilor.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Siluan a vorbit în cadrul cuvântului de învățătură despre semnificația sărbătorii de astăzi a „Intrării Maicii Domnului în Biserică”, numită și „Aducerea Maicii Domnului la Templu” (cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia).
Totodată, PS Siluan i-a felicitat pe credincioșii care s-au împărtășit astăzi cu Sfintele Taine, îndemnându-i și pe ceilalți să se apropie în acest post de Taina Sfintei Împărtășanii, pregătindu-se înainte de primirea acesteia cu multă frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste.
În încheiere, Episcopul i-a îndemnat și încurajat pe credincioși să se roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, orice probleme vor avea, căci Ea îi ocrotește, protejează și sfințește atât pe monahi, cât și pe toți credincioșii și multe minuni se înfăptuiesc prin mijlocirea Ei cu persoanele ce-i solicită cu credință ajutorul.