În această luminoasă și binecuvântată zi de toamnă, în duminica a XX – a după Cincizecime, obștea monahală alături de mulțimea de credincioși sosiți la sfântul așezământ l-au avut în mijlocul lor pe Prea Sfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, care a săvârșit un solemn serviciu divin.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească a fost săvârșită de către Prea Sfințitul Episcop Anatolie în Catedrala „Nașterea Maicii Domnului”, căruia i-a coliturghisit PC Părinte Stareț Arhimandritul Siluan (Șalari), Exarh al Mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Protopop de Orhei, împreună cu soborul preoțesc al mănăstirii.
La finalul Liturghiei, Prea Sfințitul Anatolie a adresat credincioșilor cuvânt de învățătură, în care a explicat pericopa evanghelică ce s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii, mulțumind totodată Părintelui Stareț Siluan pentru primirea călduroasă și binecuvântându-i pe toți credincioșii.
La rândul său, Părintele Arhimandrit Siluan, Starețul Mănăstirii, a mulțumit ierarhului pentru vizita întreprinsă și pentru binecuvântarea părintească.