Moartea nu este nimic altceva decât un somn de lungă durată (Sf. Ioan Gură de Aur).
Somnul este asemenea morții, iar deșteptarea este chipul învierii. Învierea lui Iisus Hristos este chipul învierii noastre viitoare. Și noi vom învia a trea zi sau în a treia perioadă a existenței noastre.
După cum cel ce adoarme seara se trezește dimineața cu o putere de viață reînnoită, așa cel ce adoarme cu somnul morții trupești se va trezi într-o viață nouă, nemuritoare în ziua învierii de obște (Filaret-Mitropolitul Moscovei).
Viața voastră de acum este tristă, este o grea zi de vineri, e o zi de necaz și de muncă care merge înaintea zilei de odihnă; moartea este sâmbăta noastră în cursul căreia trupuile noastre se vor odihni în măruntaiele pământului; iar după sâmbătă va veni pentru noi ziua Învierii, Paștile veșnice! (Prot. I. Ianhotov).
Ce sunt mormintele noastre? – Câmpul lui Dumnezeu unde se aruncă trupurile ca niște semințe din care într-un chip necunoscut de noi – va crește o dată un trup nou, nemuritor, așa cum dintr-o sămânță mică putrezită răsare în chip minunat un spic frumos (1. Cor. 15, 35-38).
În orice primăvară, când pe pământ apare o nouă viață învie plantele și capătă viață mii de insecte înghețate; oare firea pământească nu preînchipuie învierea de obște a morților și o nouă viață nemuritoare?
Viermele își pregătește pentru sine mormântul, se închide într-însul și moare; dar o dată cu ivirea primăverii plină de har, din acest mormânt se renaște un fluture ușor, strălucitor, – și făptura care se târa în praf se joacă prin florile bine mirositoare. Sămânța mică aruncată în sânul pământului, se deschide, răsare și se zugrăvește în chipul unui spic auriu. Totul se preface și se naște din nou pe pământ, totul se ridică treptat spre desăvârșire. Oare omul, făptura cea mai nobilă asemănarea Atotțiitorului să fie mai nenorocit decât viermele târâtor, mai sărac decât sămânța de orz? Nu! Dincolo de hotarele existenței pământești se întinde o scară spre veșnicie.
Este o rușine pentru omenire că există oameni care își închipuie că sunt mai deștepți decât alții și care cugetă mai nechibzuit decât un vierme, care se pregătește pentru moarte prin contruirea unui sicriu din pânză de păianjen sau din mătase, nu cu scopul ca să dispară într-însul, ci pentru ca, punând într-însul ească de vierme, să învie într-o aeriană viața de fluture (Filaret-Mitrop.Moscov.).
În ce chip zici tu, firea nimicită va apare din nou aceeași cum a fost? Gândește-te la tine însuți și vei găsi că acest lucru e vrednic de crezare. Cugetă, ce-ai fost tu înainte de existența ta? Desigur, nimic. Dar dacă tu ești făcut în ceva ce n-ai fost mai-nainte, atunci desigur că și mai lesne te vei face ceea ce ai fost deja odată. Nu cumva te îndoiești de puterea lui Dumnezeu Care a produs din nimic această mare imensitate a universului? (Tertulian).
Nu cumva Dumnezeu Care ne-a creat din nimic nu poate să ne ridice din nou din neființă când are deja existențele ce s-au sfărâmat? (Sf. Chiril al Ierusalimului).
Pentru Dumnezeu e mai puțin important restabilirea celor ce au fost odată decât crearea celor ce n-au fost (Sf. Grigore Dialogul).
Crearea este mai de nepătruns decât învierea căci nu e același lucru să aprinzi o lumânare stinsă, ori să produci un foc ce n-a existat niciodată, – nu e același lucru să restabilești o casă dărâmată, sau să creezi una ce n-a existat niciodată. Aici este, cel puțin, un material gata, iar acolo n-a existat nici materialul (Sf. Ioan Gură de Aur).
Nici una din părticelele trupului nostru, oricât de risipite ar fi ele, chiar dacă trupurile noastre ar putrezi, chiar dacă ar arde, nu sunt pierdute pentru Dumnezeu. Ele trec în acele stihii din care sunt luate de mâna Atotțiitorul (Fericitul Augustin).
Pentru Dumnezeu e mai ușor să adune praful omenesc, risipit pe fața pământului decât pentru noi să adunăm hainele noastre, împrăștiate prin odaie (Iacob-Arhiepiscopul Nijegorodului).
Observatorul cel mai atent și cel mai pătrunzător a descoperit oare în ce chip din sămânța aruncată în pământ și moartă se naște o plantă și sloboade mulți lăstari, potriviți cu specia sămânței? Această minune fără îndoială, este tot asa de anevoie de lămurit, ca și minunea învierii trupului din pulberea pieritoare. Tocmai de aceea Apostolul Pavel pentru a-i întări pe Corinteni în credința dogmei învierii, întrebuințează pilda plantelor care se nasc din sămânța putrezită și numește nebun pe acela care, văzând zilnic minunea din urmă, se îndoiește de cea dintâi pe care Dumnezeu o va face la sfârșitul veacurilor (1 Cor, 15, 35-38). Se pare că Dumnezeu a binevoit ca tot ce ne înconjoară și însăși adevărurile dovedite de rațiune să înfățișeze multe taine pentru ca să ne pregătească și să ne predispună spre pricina celor ce El intenționează să ne descopere.
După cum ne bucurăm de ivirea primăverii, astfel trebuie să ne bucurăm și de venirea învierii noastre. Dar noi putem să sărbătorim întradevăr primăvara învierii numai atunci când ducem o viață creștinească (Prot. I. Tolmacev).
La cine viața este nelegiuită acela nu se va bucura de ziua învierii, ci va petrece fără sfârșit în întuneric (Sf. Efrem Sirul).
Ați observat durerea adâncă zugrăvită pe fețele oamenilor sleiți de o boală fără leac când acești oameni văd că firea se reînnoiește? Ei sunt triști că în jurul lor e veselie și viață, iar în pieptul lor e mâhnire și moarte. Iată zugrăvirea stării pe care o au sufletele păcătoșilor la învierea cea de obște! Nu e deloc dătătoare de bucurie!
Să ne tămăduim din vreme prin pocăință; altminteri va veni primăvara, și vai de noi dacă o vom întâmpina cu o boală mortală, lăuntrică.
Bibliografie „Grădina de flori duhovnicești”, Editura Bunavestire Bacău 1997. pp. 315-317.