In Duminica a VI-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Textul vindecării slăbănogului din Capernaum de către Domnul Hristos ne scoate în evidență mai mult decât o minune. Ni-L arată pe Acela Care dă harul iertării păcatelor celor care se apropie cu credință de El.
În Evanghelia de la Ioan, Hristos ne spune: „Rămâneți în Mine, că fără de Mine nu puteți face nimic!” (In 15, 5). Astfel, se dovedește, prin situația slăbănogului din textul Evangheliei de astăzi, o persoană anulată de păcat, că cea mai mare nevoie a omului este nevoia de Dumnezeu, Care prin Fiul Său are puterea de a ierta păcatele și de a aduce vindecare sufletească și trupească.
Totodată prin exemplul cărturarilor ni se dezvăluie unul dintre marile pacate ale oamenilor, preferă propriile lor cugete cugetelor lui Dumnezeu, vor sa primească pe Dumnezeu, dar vor un Dumnezeu după închipuirile și după dorințele. Cărturarii cunoșteau Biblia pe dinafară, dar nu au văzut în Hristos pe Mesia. Nu au vrut sa vadă.
Mântuitorul a spus: „Urâciunea pustiirii … stă în locul cel sfânt“ (Matei 24, 15). Gândurile rele stau în inima omului, locul cel sfânt.
Când gândurile rele stăpânesc inima omului, el nu ma știe să vadă binele, nu mai știe să se bucure pentru aproapele, după cum ne spune și Sf. Nicolae Velimirovici: „A nu se bucura cineva de binele altuia este unul din cele mai dezonorante semne de stricare a sufletului prin păcat. Ce-i învață soarele pe oameni de dimineața și până seara? „O, oameni, bucurați-vă de bine, si bucuria aceasta vă va face ca niște dumnezei”. Nu întrebați: al cui bine? Binele nu are stăpân pe acest pământ; este un oaspete străin. Noi, muritorii, nu suntem stăpanii, ci slujitorii lui.”
Orice gest sau minune făcută de Mântuitorul Hristos pe acest pământ încearcă să ne învețe ceva. „Încearcă” pentru sunt mulți dintre noi și în ziua de astăzi se îndoiesc de învățătura Lui. Iar aceasta vindecare are ca scop „să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele” și păcatul este pricina suferinței.
„Dar ce voi zice de nesimţirea cea mare a oamenilor acestui veac? Toţi pătimesc, toţi sunt în scârbe, toţi suspină sub jugul cel greu al nevoiei. Dar este cineva să zică, împreună cu David: „Către Domnul, când m-am necăjit am strigat?“ Sau zice cineva, vreodată, lui Dumnezeu, întru supărările lui: „Miluieşte-mă, Doamne, şi mă ascultă?“ (Sfântul Antim Ivireanul)
