În Sâmbăta lui Lazăr PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea Curchi

Ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor Domnului, este cunoscută în tradiţia creştină ca „Sâmbăta lui Lazăr”. Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 27 aprilie 2024, una dintre cele mai mari minuni ale Domnului nostru Iisus Hristos şi anume învierea lui Lazăr, prietenul Domnului, cel care era mort de patru zile. Evenimentul, care a avut loc în Betania, este relatat în Sfânta Evanghelie după Ioan, la capitolul 11, versetele de la 1 la 45.

Cu acest prilej, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Prin învierea lui Lazăr din morţi, Mântuitorul Iisus Hristos îşi prevesteşte propria Înviere. Dacă a avut puterea să ridice un om din moarte înseamnă că El Însuşi va putea birui moartea. Din această perspectivă, sâmbăta lui Lazăr poate fi numită un fel de ’mică înviere’ în sensul în care ea prevesteşte, ceea ce se va întâmpla peste câteva zile.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți Preasfințitul Siluan, a vorbit despre această minune a învierii lui Lazăr, care este o pregătire şi o pregustare a Învierii Sale. „Înainte de Sfintele Sale Pătimiri, Mântuitorul Hristos, înfăptuiește una din cel mai mare minuni, a Sfântului și Dreptului Lazăr, cel mort de patru zile, prietenul Său. Prin Învierea lui Lazăr. Domnul Hristos dne încredințează despre învierea cea de obște, despre învierea fiecărui dintre noi și judecata de care vom avea parte, „a menționat Preasfinția sa. Totodată, Ierarhul Orheiului i-a îndemnat pe cei prezenți să continue postirea și să-l însoțească pe Domnul Hristos în Săptămâna Mare, pentru a se putea bucura cu adevărat de Sfânta Înviere.

„Acum moartea nu mai este moarte; este numai un nume; dar, mai bine spus, chiar numele a pierit. Acum nu mai numim moarte moartea, ci adormire și somn. De aceea Însuși Hristos spunea: Lazăr, prietenul nostru, a adormit (Ioan 11, 11); iar Pavel, în Epistola către Tesaloniceni, spune: despre cei ce au adormit, nu vreau să nu știți voi, fraților (I Tesaloniceni 4, 13).” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *