„Când se vor așeza scaunele și se vor deschide cărțile și Dumnezeu va ședea la judecată, o, ce frică va fi atunci! Și când Îl vom auzi chemând pe cei binecuvântați ai Tatălui întru împărăție, iar pe cei păcătoși trimițându-i la chinuri, cine va suferi acea înfricoșătoare hotărâre?” (Slava vecerniei din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți)
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi , cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Pericopa evanghelică rânduită a se citi în această Duminică ne învață că nu este suficient să-L întâlnim pe Hristos, să ne vedem aşa cum suntem, asemenea lui Zaheu, şi să revenim la Dumnezeu ca fiul risipitor. Pe lângă cele menționate, este nevoie să devenim fiii lui Dumnezeu urmându-L pe Hristos, Fiul Său Unul-Născut şi văzându-L pe Hristos în fiecare om.
Dacă vom reuși să ne apropiem cu ajutorul lui Dumnezeu de un asemenea mod de viață, atunci judecata de apoi va fi pentru noi o veste bună, după cum ne spune IPS Antonie de Suroj. Ea va cuprinde promisiunea că Dumnezeu va veni și-Și va aduna copiii și că nu va mai fi nici o suferință și nici un rău nu va mai exista. Dar este o veste bună și într-alt sens, mai surprinzător: din Biblie reiese limpede faptul că nu vom fi judecați după standarde omenești; măsura după care vom fi măsurați este afirmația severă și absolută a lui Dumnezeu că numai iubirea contează și, mai mult, iubirea neprihănită și deplin manifestată în chipul viețuirii noastre (Iac. 2).
Părinții Bisericii vorbesc foarte clar de faptul că Raiul nu este nimic altceva decât o comuniune de iubire împărtășită, în timp ce chinul iadului constă în dorința de iubire care nu se mai poate împlini. Cum spunea și Dostoievski: „Iadul este neputința de a iubi”. La Judecata universală, Hristos ne va pune o singură întrebare, iar răspunsul la această întrebare ne va așeza de-a dreapta sau de-a stânga: „Mă iubești tu pe Mine?”. Dacă vom răspunde „Da”, vom fi mântuiți, dacă vom răspunde „Nu”, vom fi osândiți. Însă nu e atât de simplu cum ne-ar părea. Fiecare va putea da doar acel răspuns care va oglindi felul de viață pe care l-a dus, unul cu Hristos sau fără de El…
Nimeni care nu este bun nu poate nădăjdui după moarte o soartă bună, chiar de ar număra mii de sfinţi între strămoşii săi, căci fiecare, zice Apostolul, „va lua după cum a lucrat în viaţa cea trupească, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5, 10). (Sfântul Ioan Gură de Aur)
