„Pocăiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor“. (Matei 4, 12-17) Pentru a face aceasta este nevoie atât de reflectare, cât şi de acţiune: reflectare pentru a şti încotro trebuie să mergem şi acţiune ca să începem să facem paşi spre acea direcţie. Cel mai important, nu avem timp de pierdut, pentru că Împărăţia cerurilor s-a apropiat. Astfel, să ne rugăm să nu întârziem, ci să ne grăbim să împlinim îndemnul adresat nouă de Hristos, pentru ca şi noi să ajungem să stăm în lumină. (Pr. Prof. John Behr)
În Duminica după Botezul Domnului, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Fiul lui Dumnezeu, Se smerește pe Sine și se face una cu oamenii. Mântuitorul Hristos se apropie de noi pentru că ne iubește atât de mult, arătându-ne cum putem scăpa de urâciunea noastră, de balastul vieții noastre, cu toate dezamăgirile, bolile și de mizeria păcatului nostru. O spune în câteva cuvinte simple. Practic, nimic nou, nimic special. Sfântul Ioan Botezătorul și ceilalți profeți nu au propovăduit nimic altceva. Un mesaj scurt și pregnant care exprimă totul: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor.
Pocăiți-vă! înseamnă întoarceți toată ființa voastră spre Părintele luminilor, de la care vin toată darea cea bună și tot darul desăvărșit.
„Pocăinţa începe atunci când omul se învoieşte – chiar şi numai puţin – să-L primească în inimă pe Dumnezeu. Adică atunci când primeşte un gând smerit de credinţă. Oricât de mult şi-ar fi întinat inima prin păcat, va veni vremea când, asemenea lui Zaheu, va începe să ardă de dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, pe Ziditorul său. Oricât de adânc ar fi întunericul prăpastiei păcatului în care s-a afundat, mai devreme sau mai târziu, va sosi clipa când omul nu va mai putea ocoli problema veşniciei”, – ne spune arhim. Zaharia Zaharou.
Hristos iese la propovăduire, începe să lumineze prin cuvânt, să tămăduiască, să ne cheme în Împărăția Cerurilor. Acea Împărăție pe care trebuie s-o descoperim în propriul suflet și pentru care să tindem să ne pregătim, pășind pe calea pocăinței. Ceea ce înseamnă nu atât a privi în jos la fărădelegile comise, la imperfecţiunile existente, cât a ridica ochii către Dumnezeu, de unde vine ajutorul.
Să ne ne grăbim să împlinim îndemnul adresat nouă de Hristos, pentru ca şi noi să ajungem să stăm în lumină.
