În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Evanghelia acestei Duminici rânduite de Biserica noastră înaintea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, ca o pregătire tematică și liturgică pentru examenul primirii, asumării și urmării Sfintei Cruci în viața noastră, ne invită să medităm la sensul jertfei creștine, printr-o înțelegere duhovnicească a ceea ce înseamnă, de fapt, credința creștină. Acest scurt fragment din capitolul al treilea al Evangheliei după Ioan face parte din convorbirea mai amplă a lui Nicodim cu Mântuitorul Iisus Hristos. Nicodim era, în același timp, unul dintre fruntașii fariseilor, dar și „unul dintre ei” (Ioan 7, 50), adică ucenic. El este singurul dintre farisei care a dat dovadă, mai târziu, de o anumită deschidere sau, cel mult, de o abordare corectă față de învățătura Mântuitorului (Ioan 7, 51).
Biserica ne pregătește în această duminică să ne apropiem de Sfânta Cruce nu cu criteriile unor judecăți omenești, ci cu credință. Credința schimbă complet perspectiva asupra Sfintei Cruci. Sfânta Cruce este, de fapt, ea însăși semn al credinței noastre. Sfânta Evanghelie care se citește în această duminică ne vorbește de cruce, dar și de mântuire. „Căci nu a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.” Aceasta este șansa noastră, a oamenilor de azi, care umblăm asemenea evreilor prin pustie, nădăjduind să ajungem în pământul făgăduinței. Fiecare dintre noi suntem mușcați, într-un fel sau altul, de șarpele suferinței. Nu există viață fără suferință. Însă de noi depinde cum o primim și asumăm.
„Crucea personală a fiecăruia, când se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvârşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întâlni nici un mântuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutându-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mântuit,” ne spune Sfântul Teofan Zăvorâtul.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul Orheiului, i-a îndemnat pe cei prezenți la purtarea cu răbdare a propriei cruci cu dragoste și răbdare, urmând Mântuitorului Hristos.
Prin suferinţa Sa, Mântuitorul a adus o nouă perspectivă Crucii: suferinţă, dar nu spre moarte, ci spre viaţă; popas spre bucuria învierii. Puţina suferinţă a Crucii, ne scapă de veşnicia morţii. De aceea, Hristos aştepta cu dor Crucea, iar mucenicii căutau şi se bucurau de chinuri, ştiind că „pătimirile de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Romani 9, 18).
