În Duminică a X-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica centrală a Mănăstirii Curchi, înconjurat de soborul preoțesc al mănăstirii.
În Duminica aceasta ne întâlnim cu un fragment din Evanghelie care ne vorbește despre neputinţa omului care nu este sigur de credinţa lui, însă totuși aşteaptă minuni din partea lui Dumnezeu. Tatăl copilului lunatic mijloceşte pentru acesta în faţa lui Dumnezeu, făcându-se exemplu de rugăciune pentru cei dragi ai noştri, care sunt în boală și neputință. Mântuitorul îi ceartă pe cei care-L înconjurau, inclusiv pe Apostoli, pentru că, deşi au fost mereu în preajma lui, au rămas blocați de necredinţă.
Legătura dintre credință și putință, pe care Hristos le-o arată apostolilor, se preschimbă în realitatea lumii căzute a oamenilor mai degrabă într-o legătură dintre credință și neputință. Puterea credinței dă sufletului omenesc capacitatea de a purta neputințele, în primul rând pe cele ale sale și apoi pe ale celorlalți. Lumina credinței este cea care îi descoperă omului iubirea dumnezeiască, ce vrea „ca toți oamenii să se mântuiască” (1 Tim 2, 4) – și, în această lumină, omul începe să-și vadă păcatul și neputința în care petrece; păcat și neputință pe care Hristos le-a luat asupra Sa și le-a răscumpărat cu scump Sângele Său.
Iată cheia duhovnicească în care putem înțelege mai adânc cuvintele Apostolului Pavel scrise corintenilor (din Apostolul ce se citește înainte de această Evanghelie). El spune „că Dumnezeu pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni” (1 Cor 4, 9) și continuă arătând lucrarea duhovnicească pe care aceștia o săvârșesc: „Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste!” (1 Cor 4, 10); dar nu se oprește aici, ci continuă: „Vă rog să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos” (1 Cor 4, 16).
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. „Minunea de astăzi se întâmplă imediat după Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos. De Hristos se apropie un tată, care îi cere să-i vindece copilul care suferea cumplit. Mântuitorul îl vindecă pe tânăr, pentru credința tatălui său. Evanghelia de astăzi este despre credință, post și rugăciune. Despre credința tatălui, care a căutat vindecare pentru fiul său.
Evanghelia din această Duminică ne vorbește despre trei mari virtuți: credință, post și rugăciune. Fără credință nu ne putem înălța de la cele pământești, iar postul și rugăciunea sunt cele două aripi care ne ridică la Cer. Având credință profundă și dragoste față de Dumnezeu vom putea dobândi harul și binecuvântările cerești. Credința pilduitoare a tatălui din Evanghelie, să ne întărească și pe noi, pentru ca întăriți prin post și rugăciune să primim și noi vindecare și ajutor de la Bunul Dumnezeu, Care mereu este gata să ne ajute, sprijine și tămăduiască,” a menționat Preasfinția Sa. Totodată PS Siluan i-a îndemnat pe toți la o perioadă de postire și rugăciune, pentru a o cinsti pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin postul care îi este închinat și pe care îl începem din ziua de luni, 14 august.
„Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută.”