În Duminica a 30-a după Cincizecime, PS Siluan de Orhei a oficiat Sf. Liturghie la Mănăstirea Curchi

Creștinii ortodocși s-au aflat astăzi în Duminica a 30-a după Cincizecime. Cu acest prilej deosebit de prăznuire, la mănăstirea cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove și Egumen al acestei Sfinte Mânăstiri, care s-a rugat împreună cu enoriașii și soborul de slujitori ai așezământului monahal.

În această duminică în cadrul Sfintei Liturghii s-a citit pericopa evanghelică despre vindecarea celor 10 leproși de la Sf. Luca capitolul 17, versetele 12-19.

Această pericopă ne învață că de multe ori suferința, necazul și boala ne unesc, în timp ce starea de bine și de sănătate ne desparte. De asemenea, învățăm că recunoștința este și astăzi foarte rară și foarte grea oricărui om, și nu numai iudeilor le era greu să fie recunoscători, iar principalul obstacol al acesteia este îndreptățirea de sine.

Omul fuge de Dumnezeu pentru că are ispita existenței autonome, vrând să fie propriul său stăpân, dar și pentru că nu-și poate asuma starea de recunoștință. Neputința aceasta se datorează și stării lui de cădere și a păcatelor în care se află.

Recunoștința și mulțumirea este culmea și vârful existenței omului. Fiecare dintre noi avem pentru ce și către cine să ne exprimăm permanent mulțumirea și recunoștința. Cine este recunoscător iese din sine spre celălalt, iar cel care se îndreptățește pe sine, se închide în sine, asfixiant și sinucigaș sufletește.

La sfârșitul slujbei duminicale, cei prezenți au primit binecuvântarea și povețele duhovnicești ale Preasfințitului Siluan, Episcopul Orheiului.

 

Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *