Ierarhi ai BOM uniți în comuniune liturgică la Catedrala Mitropolitană în cea de-a doua zi după Învierea Domnului

În tradiția Catedralei Mitropolitane s-a instituit de mai mulți ani obiceiul ca a doua zi de Paști, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove să fie așteptat cu mare bucurie la slujba arhierească de către ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Luni, 25 aprilie 2022, în cea de a doua zi a prăznurii Învierii Mântuitorului Hristos, numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, pentru a împărtăși marea bucurie a Învierii Mântuitorului cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Episcopii vicari ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, stareții sfintelor mănăstiri, protopopii din cuprinsul Eparhiei Chișinăului, precum și slujitorii sfântului lăcaș mitropolitan.

La serviciul divin, Înaltpreasfinția Sa a avut coliturghisitori pe Episcopii Vicari ai BOM, PS Ioan de Soroca și PS Siluan de Orhei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar Mitropolitan, PC Arhim. Filaret (Cuzmin), starețul Mănăstirii Căpriana și soborul preoțesc al Catedralei.

Într-o atmosferă și o bucurie pe măsura Sărbătorii, Întâistătătorul, slujitorii și enoriașii, au vestit Vestea cea Mare, că HRISTOS A ÎNVIAT!, mulțumind într-un cuget Domnului că și-a învrednicit turma de a petrece în pace și liniște marea și atât de dorita sărbătoare.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul mixt al Catedralei Mitropolitane, dirijat de Dna Dirijor Angela Angheni și Corul de copii condus de presbitera Teodora Burlac.

După Sfânta Liturghie a urmat înconjorul Catedralei cu citirea celor patru Sfinte Evanghelii și a fost săvârșit un Te-deum de mulțumire, iar spre final, Mitropolitul Vladimir a felicitat pe toți cei prezenți cu prilejul Sfintelor Paști, subliniind numărul impresionant de credincioși care, în pofida oboselii fizice au participat la slujba din noaptea Învierii.

În această zi de mare bucurie duhovnicească, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir a felicitat pe Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan cu ocazia împlinirii a 45 de ani de viață decorând-ul cu Ordinul Sfântul Ierarh Petru Movilă de gr. II și oferind-ui în dar un Engolpion în semn de recunoștință pentru activitatea sîrguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.