– Părinte, cum se face că doi oameni văd în mod diferit același lucru?
– Toți ochii văd la fel de curat? Pentru ca cineva să vadă curat trebuie să aibă ochii sufletului său foarte sănătoși, căci numai atunci are curăția lăuntrică.
– Părinte, de ce, uneori, aceeași împrejurare unul o consideră binecuvântare, iar altul o nenorocire?
– Fiecare o explică potrivit cu gândul său. Orice lucru îl poți vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea. Am auzit următoarea întâmplare: la o mănăstire, care se afla lângă un sat, aveau rânduială să facă vecernia și utrenia la miezul nopții. La slujbe mergeau și mireni, pentru că mănăstirea era înconjurată de case care cu timpul se zidiseră acolo.
Odată un frate începător și-a uitat chilia sa deschisă și a intrat o femeie. Când a aflat aceasta fratele, a fost cuprins de mâhnire și s-a tulburat. O, s-a spurcat chilia! Ia spirt și stropește pe podea, apoi îi dă foc ca s-o dezinfecteze! Puțin de nu a ars mănăstirea. Și-a ars dușumeaua chiliei, însă gândul nu și l-a ars. Pe acela trebuia să-l ardă, pentru că răul se afla în el.
Dacă și-ar fi pus gândul cel bun în minte, spunându-și că femeia a intrat în chilia lui din evlavie, ca să se folosească, ca să primească Har și să se nevoiască și ea acasă, s-ar fi schimbat duhovnicește și ar fi slăvit pe Dumnezeu.
Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conținutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conținut duhovnicesc, trag concluzii greșite și-l nedreptățesc pe aproapele lor.
De pildă, dacă unul, care face milostenii noaptea ca să nu fie văzut de oameni, va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-și va pune gândul rău în minte. Însă de l-ar vedea pe acela unul care umblă nopțile spre a păcătui, va spune: ”Ce monstru, cine știe pe unde umblă noapte”, pentru că el însuși are astfel de experiențe. Sau dacă aude noaptea de la etajul de sus duc-duc, unul care are gânduri bune va spune: ”face metanii”, în timp ce unul care nu are gânduri bune va spune: ”joacă toată noaptea”.
Vă aduceți aminte cum s-au comportat față de Hristos cei doi tâlhari care au fost răstigniți împreună cu El? Amândoi Îl vedeau pe Hristos sus pe Cruce, vedeau cum se cutremură pământul, etc. Dar ce fel de gând și-a pus în minte unul și ce fel celălalt! Unul, cel de-a stânga, hulea și zicea: ”Dacă Tu ești Hristos, mântuiește-Te pe Tine Însuți și pe noi”. Iar celălalt, cel de-a dreapta, spunea: ”Noi după dreptate primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă nu a făcut nici un rău”.
Unul s-a mântuit, iar celălalt s-a osândit.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul III. Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 31-33