Când te scoli dimineața și te-ai rugat puțină vreme, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, primul lucru de care trebuie să-ți dai seama este acesta, că tu ești într-un loc, numit stadion [stadion însemnează locul unde se dau luptele atletice], care nu-i altceva decât inima ta și tot omul dinăuntru. Ai în vedere că în față stă inamicul, pofta ta cea rea, contra căreia te-ai hotărât a lupta. Fii gata de atac și netemător de moarte, dacă voiești a birui. Cugetă că în partea dreaptă a arenei vezi chiar pe Comandantul tău biruitor, Domnul nostru Iisus Hristos, cu Preasfântă Maica Sa și cu multe oști de îngeri, sfinți și îndeosebi cu Arhanghelul Mihail; iar la stânga, vezi răul infernal cu demonii lui, aromându-ți și îndulcindu-ți pasiunile și poftele rele.
Aruncă-te în luptă, supune pe demon cu semnul crucii, fiind că ai un glas de la îngerul tău păzitor care grăiește astfel: „Azi ai de luptat împotriva acestei pasiuni, a celorlalți inamici ai tăi, nu lăsa inima a-ți slăbi; nu fugi din luptă, fiindcă de față-i Domnul nostru și Comandantul Suprem, Iisus Hristos, însoțit de toți coloneii și căpitanii. Adică cu toată oastea Lui glorioasă, gata a lupta împotriva tuturor inamicilor tăi. Nu-i va lăsa să te oprime, ori să te ia prins. Domnul, s-a zis, va lupta pentru noi (Ieșirea 14, 14)”.
Deci, stai ferm, supraveghează-te, silește-te de suportă „necazul” ce-l simți uneori; strigă din adâncul inimii tale cât de des; „Nu mă lăsa în mâinile vrăjmașilor mei” (Psalmul 26, 18). Strigă către Domnul, către Preasfânta Fecioară și către toți sfinții, bărbați și femei, și totdeauna vei fi biruitor. Fiindcă este scris: „Scris-am vouă, părinților, fiindcă ați cunoscut ce este de la început. Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteți tari, și cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi și ați biruit pe cel viclean” (I Ioan 2, 14).
Și dacă ești slab, neobișnuit, stângaci, iar vrăjmașii tăi sunt puternici și mulți, cu atât mai mare va fi ajutorul Celui ce te-a făcut și te-a răscumpărat. Dumnezeu este neasemănat mai puternic în acest război; căci este scris: „Cine este acest împărat al Slavei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte” (Psalmul 23, 8). El are mai multă dorință a te salva, decât vrăjmașul de a te nimici.
De aceea, luptă și nu te mâhni de oboseală. Fiindcă din aceasta se naște biruința și marele tezaur adus de Împărăția Cerurilor, și sufletul este unit în veci cu Dumnezeu.
Deci, începe în numele lui Dumnezeu a lupta. Ia arma cu această speranță. Cu încredere în Dumnezeu, cu rugăciuni, exerciții, și mai ales cu arma rugăciunii din inimă și cuget care este: „Doamne, Iisus Hristoase, miluiește-mă”; un nume așa de înfricoșat, ca o sabie cu două tăișuri, întorcându-se în inima ta și aruncând jos, biciuind, demonii și pasiunile.
(Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 49-50)