De Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

„La viața cea pururea veșnică și mai bună, moartea ta a fost trecere, curată, din cea vremelnică la cea dumnezeiască cu adevărat și netrecătoare mutându-te, Preacurată, vezi întru veselie pe Fiul și Domnul tău.” (Mineiul pe August)

În ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.

Biserica Ortodoxă învață despre Maica Domnului că a fost pe deplin om, moștenind moartea, stricăciunea și pătimirea, ca toți oamenii născuți din Adam, însă a fost tămăduită de păcatul strămoșesc în ziua Bunei Vestiri, când a primit Duhul Sfânt, Care a curățit-o și prin lucrarea Căruia a zămislit în pântece pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate că a devenit Maica lui Hristos și I-a dat Acestuia trup spre a se face om, totuși era supusă morții. Astfel, a venit clipa ca și ea să moară ca om, adică sufletul ei să se despartă de trup. Acest eveniment este sărbătorit la praznicul Adormirea Maicii Domnului.

Părintele Alexander Schmemann descrie foarte frumos chipul și viețuirea Maicii Domnului: „Fecioara Maria, Preacurata Maică nu cere nimic, şi totuşi primeşte totul. Nu caută nimic, dar le are pe toate. În chipul Fecioarei găsim ceea ce aproape s-a pierdut în lumea noastră mândră, agresivă: îndurarea, inima iubitoare, grija, încrederea şi smerenia. O numim Stăpâna noastră, Împărăteasa Cerului şi a Pământului, dar ea se numeşte pe sine însăşi Roaba Domnului. Nu încearcă să înveţe sau să demonstreze ceva, dar simpla ei prezenţă, în lumina şi bucuria ei, îndepărtează teama dată de problemele noastre imaginare. Este ca şi cum am fi plecaţi, într-o zi de muncă lungă, plină de griji, lipsită de succese şi, în sfârşit, am ajuns acasă, unde toate s-au limpezit şi s-au umplut de acea bucurie mai presus de cuvinte, singura bucurie adevărată. Hristos ne-a spus: „nu vă temeţi, căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu”. Văzând această Femeie, Fecioară, Maică, Mijlocitoare, începem să simţim, să ştim, nu cu mintea, ci cu inima, ce înseamnă să căutăm Împărăţia şi să o găsim şi să trăim în ea.”

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfințitul Siluan, a explicat principalele învățături ale Pasajului evanghelic ce prezintă „Pilda datornicului nemilostiv”. Totodată, Ierarhul Orheiului a vorbit despre Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. „În această zi reflectăm asupra modelului de trăire a Maicii Domnului, a smereniei sale. Viața ei a fost învăluită de ascultare și de smerenie, de tăcere și rugăciune. Prăznuind preaminunata plecare și întoarcere a ei la Dumnezeu, să căutăm să urmăm pilda vieții Maicii Domnului, cea care a știut prin simpla ei prezenţă să fie lumină şi bucuria tuturor. Să ne rugăm Maicii Domnului, să-i cerem ajutorul și mijlocirea ca să ne ajute atât în această viață, cât și la întrarea în adevărata noastră patrie”, a menționat PS Siluan.

Preasfânta de Dumnezeu-Născătoare, după Adormirea ei, devine Maica noii creaţii, a Bisericii Lui Hristos, pentru că ea a avut un rol hotărâtor în iconomia mântuirii, de vreme ce din ea s-a întrupat Domnul – care este capul Bisericii – iar acum are în Biserica cea cerească bogăţia harului, slavă şi îndrăznire. Ea devine, astfel, binefăcătoarea întregii lumi şi întregii făpturi, de aceea ei i se închină toată creaţia, Doamnei, Stăpânei, Împărătesei şi Maicii Lui Dumnezeu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *