Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc
(Psalm 103, 5)
Cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au arătat de multe ori în viaţă oamenilor.
Sfântul arhanghel Mihail: prima dată când se ştie despre el, era momentul înfăţişat din această icoană, adică atunci când puterilor răului, acelui Lucifer care a fost îngerul luminii, mai marele îngerilor din ceruri, i-a venit un gând vrăjmaş în inima lui, un gând trufaş: să se înalţe, să-şi pună scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gând viclean şi rău! Şi în clipa aceea s-a prăbuşit. Şi a apărut Sfântul arhanghel Mihail care a strigat din înalţimile cerului: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luam aminte!” – cuvinte rostite în mijlocul Sfintei Liturghii. El strigă aici, în centrul acestei icoane şi în jurul lui sunt cetele celorlalţi arhangheli.
De atunci, de-a lungul istoriei neamului omenesc, Sfântul Arhanghel Mihail, socotit, cum e cu adevărat, îngerul dreptăţii sau al legii dumnezeieşti, s-a arătat de foarte multe ori, în Vechiul Testament şi în Noul Testament. Intervine în faţa oştirilor duşmanilor, apărând pe cei care cereau lui Dumnezeu ajutor. Sunt multe cazuri de intervenţii în Vechiul Testament. În Noul Testament, arhanghelul Mihail apare la Învierea Domnului şi el ridică piatra de pe uşa mormântului. Şi după aceea continuă să se arate şi să vestească oamenilor voile lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil este arhanghelul bucuriei; chipul lui frumos, fiinţa lui duioasă şi bună, totdeauna aduce veşti de bucurie. Încât în Vechiul Testament, Sfântul Arhanghel Gavriil a binevestit naşteri de profeţi: el vestesşe pe Ana, soţia lui Elcana, că va naşte pe Samuil profetul. După aceea, aproape de noi, de Noul Testament, Sfântul Gavriil vesteşte pe Zaharia şi pe Elisabeta că vor naşte prunc, pe Sfântul Ioan Botezatorul.
Sfântul arhanghel Gavriil se arată Maicii Sfinte, Sfintei Fecioare Maria şi îi vesteşte naşterea lui Iisus Hristos Emanuil. Și dupa aceea, arhanghelul Gavriil ocroteste pe Maica Domnului in Templu, in timpul copilariei sale. Și de-a lungul istoriei Noului Testament, de asemenea se arata de multe ori acest arhanghel al bucuriei. Fraţi creştini, în ierarhia aceasta cerească, arhanghelii sunt numai o ceată. Sunt de fapt trei triade, adică trei grupuri de câte trei. Cea mai de sus triadă este a tronurilor cereşti, serafimii şi heruvimii; a doua triada este a puterilor, domniilor şi începătoriilor (adică şefii arhanghelilor); mai jos, arhanghelii şi îngerii. Cei de sus, triada din apropierea Sfintei Treimi, în iconografie sunt înfăţişaţi fără trup omenesc. Serafimii şi heruvimii sunt înfăţişaţi cu şase aripi, heruvimii şi cu ochi mulţi, iar tronurile – nişte cercuri ca de foc, cu aripi, plini de lumină şi de văpaie (semnul dragostei), care slujesc marelui Dumnezeu, lăudat în Sfânta Treime.
Ceilalţi, arhanghelii şi îngerii, toţi, când s-au arătat în istoria neamului omenesc, totdeauna au purtat trup omenesc. Aşa apar şi Sfântul Gavriil şi Sfântul Mihail. Ca numar sunt mii de mii şi zeci de mii şi mii de mii. Aşa ni-i prezintă Sfântul prooroc Daniel, acel bărbat al doririlor, plin de Duhul Sfânt şi de lumină, acel om bun, cum îl numeşte împăratul Nabucodonosor, adică un om al lui Dumnezeu cu adevărat. A văzut cerul deschis şi aceşti îngeri, aceste fiinţe cereşti, nenumărate şiruri, nenumărate cete care umplu cerul lui Dumnezeu.
Dintre toţi aceştia, cea mai de jos ceată e ceata îngerilor păzitori ai vieţii noastre. De la botez, fiecare din noi avem strajnic un înger păzitor. Acest înger păzitor al fiecăruia din noi este martorul vieţii noastre, merge cu noi când călătorim, stă cu noi când ne odihnim. E martor la faptele bune şi la faptele rele. Când facem lucruri rele, el plânge, se întristează, pentru că ştie ce ne aşteaptă. Când facem fapte bune, se bucură tare mult de vrednicia noastră. Pe aceşti îngeri păzitori, fraţi creştini, să-i chemăm mereu în sprijinul nostru, în viaţa noastră de toate zilele şi să ne gândim că totdeauna, aşa cum conştiinţa noastră ne spune când facem bine şi când facem rău, tot aşa şi acest înger al lui Dumnezeu, îngerul păzitor al vieţii noastre, ne inspiră gândurile bune, gândurile frumoase, gândurile mântuitoare şi simţim în conştiinţa noastră că suntem îndemnaţi, îmboldiţi la un lucru sfânt, la un lucru bun. Să ascultăm glasul lui!
Ştiu de la mama, care-mi spunea: „Dragul mamei, fiecare din noi avem câte o prezenţă, de-a dreapta îngerul păzitor şi de-a stânga vrăjmaşul diavol. Îngerul ne îndeamnă la bine, vrăjmaşul la rău”. Să ne gândim bine la acest lucru, că-i foarte adevărat. Aşa învaţă şi Sfânta Biserică de totdeauna. Totdeauna avem şi un martor rău al vieţii noastre care notează faptele rele, ne îndeamnă să le facem şi le notează. Şi va veni cândva cu acest teanc de păcate şi răutăţi ale noastre şi le va pune pe cântarul acela al dreptăţii dumnezeieşti. Îngerul sfânt vine cu faptele bune, dacă sunt, însă cel rău vine cu faptele urâte şi rele şi pune şi apasă cântarul în jos şi coborâm şi noi în jos.
În amintirea sfinţilor arhangheli şi păzitori ai vieţii noastre, să ne străduim a face bine, cât putem noi, ştiind că binele nostru se înscrie, se înregistrează şi cândva se vor desfăşura şi aceste secvenţe din viaţa noastră bună şi vom merge la bine; ca nu cumva făcând răul, să avem parte de vrăjmaşul care e foarte dornic să ne târască în jos, să se simtă bine că a mai câştigat încă un suflet sau mai multe. Fraţi creştini, va îndemn şi va rog, citiţi cât de des canonul către Sfântul Înger Păzitor, veţi simţi aievea prezenţa lui în cele ce spuneţi. Atunci când vrei să întreţii o prietenie cu cineva, ori îi scrii, ori îi vorbeşti, ori îi urezi ceva şi atunci se întreţine această prietenie cu acea persoana pe care o doreşti să fie aproape de tine, măcar în mintea şi în inima ta.
Aceste prezente cereşti aşteaptă şi ele să fie întrebate, să fie cerute, să fie rugate, să fie chemate. Chemaţi, fraţi creştini, pe aceşti prieteni buni şi calzi şi duioşi şi binefăcători ai vieţii noastre, pe acesti îngeri pazitori de-a lungul vieţii fiecăruia din noi. Amin!
Extras din Părintele Sofian Boghiu, Editura Bizantină, 2007, București