Pe parcursul întregului Post, Domnul Hristos prin cuvântul uneori mustrător, iar alteori mângâietor al Evangheliei, ne-a arătat starea noastră duhovnicească și ne-a îndemnat prin exemple vii ce ar trebui să căutăm și spre ce să tindem.
În această zi, Sâmbăta Mare, fiecare din noi primește răspuns la întrebarea dată de Hristos ucenicilor: Cine zice lumea că sunt Eu? O întrebare pe cât de simplă, pe atât de profundă.
Pe parcursul întregii săptămâni, prin propriul îndemn El ne-a arătat că păcatul și moartea sunt neputincioase înaintea Dragostei Dumnezeiești. În această lume, unde stăpânește fărădelegea, iar moartea are puterea de a distruge și de a dezbina, Cel care a binevoit a fi „Mortul nostru”, ne adună în sfintele lăcașuri nu pentru a-L deplânge pe El, ci pe noi și pe copii noștri.
Prin punerea în mormânt cu trupul și coborârea la iad cu sufletul, Domnul Hristos ne arată încă o dată neputința lumii și a celor din lume, iar pe noi ne îndeamnă să nu ne rușinăm de a merge împreună cu El pe drumul Golgotei, de vreme ce știm că prin suferințele Lui dobândim iertarea noastră, iar prin Învierea Lui – ÎNVIEREA NOASTRĂ.