În ziua prăznuirii Înălţării Sfintei Cruci Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
În fiecare an, pe 14/27 septembrie, Biserica noastră prăznuieşte cu rugăciune şi post, Înălţarea Sfintei Cruci. Sf. Cruce, pe care a suferit pentru noi Mântuitorul Iisus Hristos chinuri şi moarte, este înălţată în această zi în biserică înaintea noastră a tuturor, spre a ne aduce aminte de jertfa sângeroasă a Mântuitorului şi de datoriile noastre de creştini.
Strălucirea Sfintei Cruci este scoasă în lumină şi prin faptul că acest praznic este încadrat de două duminici. În Duminica care precede această sărbătoare, numită Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, ne este arătată crucea ca simbol izbăvitor, aşa cum l-au văzut proorocii Vechiului Testament, iar în duminica viitoare, numită Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, vedem taina lucrătoare a Crucii, şi cum fiecare creştin trebuie să-şi poarte cu răbdare crucea sa privind încrezător la Stăpânul Hristos.
În Biserica Ortodoxă cinstirea Sfintei Cruci ocupă un loc special, deoarece ea este altarul pe care Hristos Domnul S-a adus jertfă pentru mântuirea noastră. Prin Cruce El a omorât cu moartea Sa moartea şi ne-a izbăvit de păcatul strămoşesc, dăruindu-ne prin Învierea Lui viaţa veşnică. Această cinstire se datorează faptului că Hristos a sfinţit cu sângele Său Crucea, iar prin Învierea Sa a făcut-o stindardul de biruinţă a vieţii asupra morţii, a binelui asupra răului şi simbolul învierii neamului omenesc.
Sfântul Ioan Damaschin ne învaţă: „Ne închinăm semnului cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, chiar dacă este făcută din altă materie (decât lemnul). Noi nu cinstim materia, ci semnul, ca simbol al lui Hristos Cel răstignit. Acolo unde va fi semnul, acolo va fi şi El. Dar nu trebuie să ne închinăm materiei din care e făcut semnul crucii, chiar dacă ar fi din aur sau pietre scumpe”.
„Bucură-te, Cruce prin care ne-am ridicat de pe pământ la ceruri” (Stihoavnă).