Adeseori să-ți întrebi conștiința: „Conștiință, spune-mi drept, dacă mor acum, mă mântuiesc? Îi place lui Dumnezeu cum trăiesc eu acum?” Dacă avem o conștiință care a adormit în patimi, nu ne poate da un răspuns bun. Atunci ești nevoit a întreba un părinte sporit. Dacă nu-i adormită conștiința, începe a mă mustra, pentru că nu mi-am făcut canonul, care mi-a rămas în urmă, nu plâng noaptea la rugăciune pentru păcatele mele și altele. Plânsul de noapte ne ajută să răbdăm în timpul zilei.
Trebuie să-ți păzești ochii trupești, ochii minții și ai sufletului. Tot timpul să ai mintea trează, că Dumnezeu este de față și știe gândirea ta. Căderea sau ridicarea creștinului stă în gândirea lui și în lucrarea pe care o are. Dacă lucrarea lui e duhovnicească, este acoperit de Duhul Sfânt. Dacă lucrarea nu e duhovnicească și stă de vorbă în gând cu duhurile cele necurate, aceste duhuri, de care a fost robit în timpul zilei, îl robesc și noaptea în somn. Cum stau puțin de vorbă cu aceste duhuri spurcate, cum, gata, Duhul Sfânt mă lasă în părăsire. Iar ca să se întoarcă înapoi Sfântul Duh, va trebui să am o viață de pocăință.
Monah Proclu Nicău, Conștiință, spune-mi tu, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna, 2016