Bucurie duhovnicească în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci în Grădina Maicii Domnului din codrii Orheiului

„Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să-Mi urmeze” (Marcu 8, 34)

 

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și Viață Monahală” și Protopop de Orhei, a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioşilor și a obștii monahale de la Curchi. Cu acest prilej, Starețul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala centrală a mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, PC Părinte Arhim. Siluan a explicat ce înseamnă lepădarea de sine, asumarea crucii şi urmarea lui Hristos.

„Din pericopa evanghelică care s-a citit astăzi în cadrul Sfintei Liturghii reiese că Domnul Iisus Hristos nu constrânge pe nimeni să Îl urmeze, ci dă libertate fiecărui om să decidă acest lucru. Nimeni nu-L poate urma pe Hristos dacă nu se leapădă de egoism şi de a judeca pe alţii, până nu se curăţă de faptele necurate, nu are râvnă în biserică şi nu dobândeşte harisma teologică a discernământului”, a spus Părintele Stareț Siluan.

În încheiere, Pr. Stareț a mulţumit credincioşilor pentru participarea la Sfânta Euharistie, îndemnându-i să-şi ia fiecare Crucea, pentru că ea este singura care deschide Porţile Raiului.

La momentul potrivit din Sfânta Liturghie, mulţi credincioşi şi copii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *