Dumnezeu dăruieşte prin boală omului prilejul să găsească anumite greşeli ascunse, latente, ale sufletului său, la care probabil nu luase aminte până în acel moment! Boala şi suferinţa sunt prin excelenţă medicamentul proniei lui Dumnezeu, care îl aduce pe om lângă Creator, şi-l face să sporească în virtute.
Dumnezeu Cel Sfânt doreşte să pregătească sufletul ca să nu se alipească de cele de aici, care sunt zadarnice şi mincinoase. Deci, prin suferinţe, boli şi felurite încercări, îl face să cugete şi să trăiască lucrurile veşnice, care alcătuiesc realitatea şi adevărul unic.
Durerea alină inima şi o face capabilă să primească cuvintele lui Dumnezeu, în timp ce înainte era învârtoşată şi nu le primea. De exemplu, un om în vâltoarea tinereţii se gândeşte: „Eu sunt mare şi tare, şi nimeni altul nu este ca mine!”. Şi se uită la diplome, la slavă, la sănătate, la frumuseţe şi la toate celelalte. Când însă o boală îl ţine la pat, atunci începe să gândească diferit. „Deşertăciunea deşertăciunilor… Toate sunt deşertăciune!”.
Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 6