Luni, 17 octombrie 2016, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a avut loc Adunarea Generală a clerului din Protopopiatul Orhei în biserica de iarnă a mănăstirii Curchi cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie”.
Adunarea a fost prezidată de Protopopul circumscripţiei Orhei, PC Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și Viață Monahală” și Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi.
La întrunire au fost prezenți toți șefii celor șase sectoare ale Protopopiatului, Duhovnicul Protopopiatului, Prot. Mitr. Grigorie Postu, reprezentanții celor patru departamente din Protopopiat, precum și toți slujitorii Bisericilor din cuprinsul raionului Orhei.
În prima parte a întrunirii, Protopopul circumscripţiei, după ce a anunțat ordinea de zi a adunării, a trecut în revistă cele mai importante evenimente ecleziastice şi misionare ce au avut loc atât la nivel local, cât și național, printre care se enumeră și canonizarea celor doi mari sfinți ai Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova: Sf. Ier. Gavriil Bănulescu-Bodoni și Cuvioasa Maică Agafia de la Cușelăuca.
La fel, Protopopul a făcut și o diagnosticare a activității parohiilor din Protopopiat, prezentând preoților atât faptele și evenimentele majore de succes, cât și nereușitele din unele comunități, propunându-se soluții în acest sens.
După prezentarea Părintelui Protopop, reprezentanții departamentelor au prezentat un scurt bilanț al activităților ce au fost organizate în cadrul Protopopiatului de la ultima întrunire și până în prezent.
În cea de-a doua parte a adunării, Părintele Protopop a oferit cuvântul șefilor de sectoare, care au raportat adunării și Părintelui Protopop situația actuală a parohiilor, insistând în special asupra evenimentelor petrecute în ultimul trimestru al acestui an.
De asemenea, în cadrul întrunirii au fost propuse spre abordare de către clerici mai multe subiecte de o importanță vitală pentru viața comunităților, precum problema predării disciplinei Religia în școli, colaborarea dintre Biserică și autoritățile publice locale, invazia sectară în anumite comunități din protopopiat, ș. a.
După aceste discuții, Părintele Protopop le-a cerut părinţilor din protopopiat implicarea mai stăruitor în activităţile misionare, îndemnându-i să fie cu mai multă luare aminte asupra disciplinei preoțești și a rolului preotului în societate.
La finele şedinţei, PC Părinte Protopop Arhim. Siluan (Șalari) a mulțumit clericilor pentru activitatea rodnică pastorală și misionară, dar și pentru slujirea jertfelnică, demnă și armonioasă pe care o desfășoară în parohiile pe care le păstoresc, dorindu-le să aibă parte de multe împliniri pastorale și de bucurie în mijlocul credincioșilor.