A patra zi, joia patimilor. „Grea lecţie dată tuturor bolnavilor de funcţii, indiferent unde se manifestă boala aceasta. Doar cel care slujeşte celui mic este mare”

Paştele Crucii

Intrăm, cu ziua de luni, în Săptămâna Patimilor. Sunt ultimele 7 zile care ne despart de Paşte, zile marcate de Cina cea de Taină, trădarea lui Iuda, vindere, judecare nedreptă, umilire, răstignire, moarte, punere în mormânt… Părinţii noştri o numeau şi Paştele Crucii, adică timpul care trece sub semnul Crucii care se va înălţa pe culmea Golgotei. O culme lungă astăzi, parcă de la un capăt la celălalt al lumii pe care o locuim.

Ţie, fratelui meu, îţi scriu în fiecare seară ca să înţelegi ziua ce vine. Nu, nu este o săptămână ca toate celelalte, nici simplă şi nici de petrecut în indiferenţă. În fiecare seară vei auzi clopotul bisericii, poate chiar de peste drum, chemând la Denie, slujba serii care cuprinde în ea. ..dimineaţa zilei care vine. Da, slujba grăbeşte timpul, seara vorbim de ziua următoare, să trecem mai grabnic peste zilele acestea de tensiune şi tristeţe din care ni se naşte bucuria, ieşirea din moarte. Învierea.

CITEŞTE AICI SCRISOARE CĂTRE FRATELE MEU. Prima zi, lunea patimilor: „Hristos ne ţine partea şi ne vrea în Rai. Iadul nu e pentru oameni. Sus inima!”

CITEŞTE AICI SCRISOAREA CĂTRE FRATELE MEU. A doua zi, marţea patimilor: „E judecabil Iuda pentru această vânzare fiscalizată în casa de marcat a nemerniciei omeneşti?”

CITEŞTE AICI SCRISOAREA CĂTRE FRATELE MEU. A treia zi, miercurea patimilor: „Luaţi seama şi nu fiţi farisei cârtitori ori iude contabilizante. Când Dumnezeu e prezent totul se transformă în dar!”

JOIA PATIMILOR

Ziua a IV-a

Şi iar a fost seară şi din nou s-a făcut dimineaţă.  Ziua aceasta este luminată de Cina cea de Taină, de aceea Biserica o marchează cu una dintre cele mai însemnate Liturghii de peste an.

Nu că ar fi altfel decât celelalte, dar în miezul ei se pregăteşte Trupul şi Sângele Mântuitorului din care se vor împărtăşi bolnavii în tot parcursul anului. E Liturghia din care, profetic, se hrănesc tot timpul anului aceia care sunt încercaţi de boală şi agonie, e hrana care transformă frica în nădejde şi boala în biruinţă. Care face ca moartea să fie biruită de Înviere. Iar fundamentul ei este Cina din foişorul casei din Ierusalim.

O ultimă cină. Hristos mănâncă şi bea cu Ucenicii învăţându-i să fie Apostoli, arătându-le în ce mod El rămâne pururea viu împreună cu ei.

Locul este important. Până astăzi se vede lângă biserica locaş Cinei celei de Taină sinagoga ce ţine în ea mormântul lui David. Pe aceeaşi coastă de munte ierusamilitean profetul David şi Domnul Hristos Iisus, împlinirea tuturor profeţiilor.

La cină intră doisprezece Ucenici şi ies doar unsprezece Apostoli. Iuda finalizează jocul la bursa trădării. Vinde şi îşi înfige sărutul în lumina obrazului lui Dumnezeu. Şi el şi ceilalţi mănăncă şi beau, pentru prima dată în istorie, Trupul şi Sângele Mântuitorului. Legământul cel nou semnat cu sângele Lui. Iuda, îndrăcit de vânzare,  pleacă. Dar pare că un drac anume rămâne cu Apostolii. Ei se întreabă care dintre ei este mai mare. Şi făceau aceasta dinaintea lui Dumnezeu care se „micise” ca să nu mai existe nici mari şi nici mici, ci numai oameni, candidaţi la Înviere. Grea lecţie dată tuturor bolnavilor de funcţii, indiferent unde se manifestă boala aceasta. Doar cel care slujeşte celui mic este mare. El ştia pentru că o experimentase deplin. Şi parcă pentru a tăia orice ierarhie bazată pe ştiinţă omenească, Mântuitorului îi vesteşte lui Petru cum îl va vinde. Şi-i reîntoarce în lume, cerându-le să-şi ia punga, traista şi sabia. Un soi de cădere în lumea căzută în care valorile fundamentale rămân punga, traista şi sabia.

Apoi pleacă, după obicei, pe Muntele Măslinilor. Astfel Cina cea de Taină ni se arată început unei vieţi noi, de adevăr şi meditaţie asupra Evangheliei. O lume din care trădarea nu va lipsi niciodată dar pe care o putem înfrunta trăind cu Hristos, meditând, muncind, trăind, asumând viaţa cea nouă şi rugându-ne. În pragul morţii iminente Dumnezeu Însuşi se roagă. Priveghează cu Apostolii iar aceştia, tensionaţi de aşteptare, dorm. Nu o dată, ci de trei ori. Dumnezeu rămâne treaz. Lucid. Acolo, în Ghetsimani, sudoarea de sânge a lui Dumnezeu spală de frică ceasul morţii. Nu. Tatăl nu face să treacă de la El Paharul amar al patimii şi morţii. Cu buze strânse de durere Dumnezeu Omul începe Calvarul. Iuda, ca orice om ce credea în ban ca în Dumnezeu şi în dreptatea personală ca în Adevăr, cu buzele strânse de acreala trădării sărută obrazul Mântuitorului. E noapte!

Necula Constantin Valer este preot creştin ortodox, conferenţiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Andrei Şaguna”, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu. Specializat în catehetică şi omiletică. Consilier al Mitropolitului Ardealului, autor a 60 de cărţi, numeroase studii şi articole de specialitate şi de presă. Este preşedinte al asociaţiei Crucea Albastră din România pentru terapia dependenţelor de alcool şi drog.

SCRISOARE CĂTRE FRATELE MEU

Sursa: http://www.gandul.info/