De sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului din Kazan PS Siluan, Episcop de Orhei, a celebrat liturgic aniversarea a 9 ani de arhierie

Marți, 4 noiembrie 2025, de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului din Kazan, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

În toate lăcașurile de cult ortodoxe, locul de cinste îl ocupă icoana Maicii Domnului, care Îl ține în brațe pe Pruncul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Această imagine sfântă mărturisește dragostea și evlavia adâncă pe care credincioșii le poartă Născătoarei de Dumnezeu. Cinstirea ei izvorăște din credința Bisericii, întărită la cel de-al Treilea Sinod Ecumenic, ținut la Efes în anul 431, când Sfinții Părinți au mărturisit că Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară. Ea L-a purtat în pântecele ei pe Fiul lui Dumnezeu, Cel de necuprins, Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt pentru mântuirea neamului omenesc.

Icoana Maicii Domnului din Kazan se deosebește printr-un detaliu tainic: în ea se vede doar mâna dreaptă a Pruncului Hristos, care binecuvintează. Mâinile Maicii Domnului și mâna stângă a Mântuitorului nu se arată privitorului, fiind ascunse sub veșmintele sfinte – semn al adâncului tainic al legăturii dintre Mamă și Fiul ei dumnezeiesc.

Maica Domnului rămâne mijlocitoarea neobosită pentru întreaga omenire. Ea deschide inimile celor ce o cheamă cu credință și își pun nădejdea în ajutorul ei necondiționat. Rugăciunea către Preasfânta Fecioară curățește sufletul de patimi, izbăvește din primejdii, unește mintea omului cu Dumnezeu și o luminează prin lucrarea Duhului Sfânt, Care revarsă asupra celor credincioși darurile Sale.

În această zi, Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, aniversează nouă ani de la hirotonia sa în treapta de arhiereu. După Sfânta Liturghie, ierarhul a primit felicitările și urările de bine din partea clerului și a credincioșilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *