În cea de-a patra zi din prima săptămână a Postului Mare, Preasfințitul Siluan a citit Canonul Sf. Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Sf. M. Mc. Dumitru” din or. Orhei

Joi, 02 martie 2017, în a patra zi a Postului Mare, la Catedrala Episcopală din Orhei, ultima parte din slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost oficiată de Preasfinţitul Siluan Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

Preasfinţitul Părinte Episcop a vorbit credincioşilor despre îndemnul pe care Sfântul Andrei Criteanul, ni-l prezintă prin acest imn al pocăinţei, în călătoria spirituală a Postului Mare.

Slujba Pavecerniței celei Mari  pe lângă Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în primele patru zile ale Sfântului și Marelui Post, are invocări ale puterilor Cerești. Canonul este scris în așa manieră că fiecare credincios se poate identifica singur cu multe personaje și evenimente din Biblie.

„Preasfinţia Sa a subliniat că îndemnul Sfântului Andrei Criteanul este acela de a ne întoarce la Dumnezeu”.

Potrivit rânduielii liturgice a Bisericii noastre dreptmăritoare, slujba Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul se va relua în întregime în joia săptămânii a V-a a Postului  Mare.