Duminica Sfintei Cruci la Mănăstirea Curchi

În Duminica a treia a Postului Mare – când întreaga Ortodoxie prăznuiește închinarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci – Preasfințitul  Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a liturghisit la mănăstirea Curchi.

După ce am parcurs trei săptămâni din postul păresimilor, Sfânta noastră Biserică înalţă astăzi, în Duminica a III-a din post, semnul biruinţei, semnul Sfintei Cruci, pentru a ne îmbărbăta, sprijini, a ne aduce aminte de patima Domnului nostru lisus Hristos, dar totodată și pentru a ne mângâia în acest exercițiu de asceză și nevoință duhovnicească pe calea postului spre Înviere.

În evanghelia de astăzi, Mâtuitorul Hristos, dă Sf. Cruce – ca mijloc de vindecare tuturor celor care doresc să fie mântuiţi de la moarte. Domnul spune: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie.” Domnul nu-i împinge pe oameni spre Cruce înaintea Lui, ci îi cheamă să-L urmeze pe El, fiindcă El a purtat Crucea.

Înainte de a da glas acestei chemări, El a proorocit suferinţele Sale: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe … şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze” (Marcu 8:31). El a fost Cel dintâi întru suferinţă şi Cel dintâi întru slavă; El a venit să arate că tot ceea ce oamenii cred că este cu neputinţă, este cu putinţă.

Foarte frumos laudă parintele profesor Dumitru Stăniloae Sfânta Cruce, zicând că este ușa Împărăției Cerurilor. Trebuie să regăsim sensul Crucii ca biruință asupra morții spirituale, biruință a iubirii. Avem adeseori o reprezentare parțială despre Cruce și despre taina ei redusă la faptul de a suporta o asceză, de a ne înfrâna de la plăceri, de la tot felul de satisfacții. Există însă și un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celălalt. Cu siguranță însă nu putem face totul pentru celălalt dacă ținem la plăcerile noastre egoiste, dacă omul este legat de lăcomie, pofta de stăpânire, mândrie. Aceasta arată însă numai aspectul negativ al Crucii.

Pot să mă apropii de celălalt fără să-i vorbesc despre Cruce, arătându-i însă că sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Dacă este bolnav, mă voi duce la el, îl voi ajuta și voi rămâne împreună cu el. Celălalt poate suporta el însuși greutăți, persecuții, șomaj… Iar eu pot să port împreună cu el această Cruce. Inima celuilalt poate fi mișcată dacă vede că eu port o Cruce pentru el. Atunci el va înțelege sensul Crucii fără ca eu să îi spun că tocmai Crucea este cea care mă împinge să fac aceasta. O fac pur și simplu.

Să nu le predicăm doar oamenilor să-și ia Crucea, ci să o luăm noi înșine ajutându-i pe ceilalți. „Voi ajunge astfel la convingerea că această Cruce nu este o suferință pentru mine. Sufăr pentru celălalt, dar această suferință pentru el mă bucură, mă odihnește”, cum spune un monah de la Sfântul Munte Athos.

Duminica Sfintei Cruci a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea. Este greu să aflăm mai multe despre originea acesteia, afară de faptul că ea pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol între anii 715-730, fiindcă patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie.

Slujba divină a fost înfrumusețată de minunatele cântări interpretate de către corul mănăstirii Curchi, condus de dl dirijor Dumitru Buga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *