Duminica întâi după Cincizecime, a Tuturor Sfinților

În prima Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, Sfânta noastră Biserică îi pomenește pe toți sfinții care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu ca pe un rod al Sfântului Duh, deoarece ei au atins acest nivel înalt al sfințeniei datorită lucrării harului Sfântului Duh.

Pentru că după Cincizecime toți cei ce credeau se umpleau de Duhul prin dumnezeieștile Taine, trăind cu Duhul și aducând roade duhovnicești. Astfel că, fiecare din ei se asemăna cu un pom mult-roditor și cu multe frunze, și toți împreună au alcătuit marea grădină a lui Dumnezeu – raiul duhovnicesc, cel sălășluit acum în ceruri.

Pe aceste locuitori ai Raiului ni-i pune astăzi Sfânta Biserică înainte spre învățătură contemplării noastre pline de credință, iar vieții noastre râvnitoare – spre urmare.

Aceștia sunt mucenicii, feciorelnicii, pustnicii, postitorii, primitorii de străini, dătătorii de milostenie, nebunii pentru Hristos, luminătorii, păstorii și învățătorii.

Așadar, să ne apropiem de fiecare floare și de fiecare pom și să le sorbim aroma prin cugetare și prin simțire, și să nu ne îndepărtăm până ce nu ne vom umple până la saț cu dorința de a ne face următori lor.

Sfinții s-au format pentru cer pe pământ, în Biserica lui Dumnezeu, de aceea și noi trebuie să trăim potrivit duhului Bisericii, și vom fi primiți în rândurile lor.

Un exemplu de sfințenie este Sfântul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, care cu atâta curaj L-a mărturisit pe Iisus Hristos și i-a mustrat pe cei care nu primeau învățătura cea nouă, încât a fost omorât cu pietre în afara cetății, ca un dușman al societății. El a fost întâiul mucenic sau martir al Bisericii lui Hristos și cu el a început șirul imens al nenumăraților mucenici care aveau să își dea viața pentru credința în Iisus Hristos, chiar până în zilele noastre.

În Sfânta Biserică totul este plin de Harul Sfântului Duh și în Ea avem toate mijloacele necesare pentru a ajunge și noi sfinți. Însă doar cei ce primesc fără șovăire ceea ce a poruncit Dumnezeu în Sfântă Biserica Sa și se supun acestor porunci de bunăvoie și cu inimă doritoare, aceia ajung să dobândească fericirea de care se bucură sfinții lui Dumnezeu.

Nădejdile creștinului, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, sunt tari, sigure şi nepieritoare; ele nu pier împreună cu moartea, ci sunt îndreptate către viaţa cea veşnică, fericită, nemuritoare, şi nu se pot zădărnici aici de vremea cea rea, nici de nenorociri neaşteptate, şi nici chiar de moarte. Astfel, împlinirea nădejdii noastre şi marea răsplătire cea viitoare ne luminează chiar în mijlocul nenorocirii. De aceea zice Sfântul Pavel: „Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe” (Romani 5, 3).

Prin aceste cuvinte, Apostolul Pavel vrea să zică: „Noi rămânem întru necazuri şi suferinţe nu numai cu curaj şi fără supărare, ba le şi socotim cinste şi ne lăudăm cu aceste suferinţe”. După ce a spus că necazurile duc la cea mai mare cinste, la laudă şi la slavă, aşadar, neapărat şi la bucurie, căci unde este slavă şi cinste, acolo este şi bucurie, după ce el a arătat cât de slăvit si lăudat este a suferi necazuri, vorbeşte de altă roadă mare şi slăvită a suferinţelor. Care este aceea? El zice: „Suferinţa aduce răbdare, iar răbdarea încercare, iar încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează” (Romani 5, 3-4).

Acesta este cel mai slăvit rod al suferinţelor, că ele împuternicesc şi întăresc pe omul cel asuprit. Aici se întâmplă ca şi cu arborii. Arborii care cresc la umbră şi sunt apăraţi de toate vânturile, deşi se par la privirea pe dinafară că înverzesc şi înfloresc frumos, ei sunt molăi şi bureţoşi şi se lasă striviți uşor de orice furtună. Dimpotrivă, arborii care stau pe înălţimile munţilor, izbiţi de multe şi puternice vânturi, răbdând toate vremile cele rele, suportând furtunile cele mai silnice şi suferind mult de zăpadă, aceştia sunt mai tari decât fierul. De asemenea, şi acele trupuri omeneşti care sunt crescute în multe și felurite îndestulări, care sunt împodobite cu haine moi, care necontenit întrebuinţează băi şi tot felul de tratamente şi se îndulcesc cu bucate bune, acestea sunt cu totul incapabile de toate ostenelile şi greutăţile pe care trebuie să le rabde cineva pentru cucernicie, şi aşa se fac vinovate de foarte mare pedeapsă.

Cu adevărat, Biserica îi cultivă pentru viața veșnică doar pe cei ce se supun, iar cei nesupuși se usucă la fel ca vreascurile și spinii.

Să cuprindem și noi, fraților, asemenea sfinților Bisericii pe care-i prăznuim astăzi, raiul cel ceresc cu privirea gândului nostru și să împrumutăm de la ei bunele lor însușiri și să le altoim în noi, ca să ajungem mai apoi să viețuim împreună cu ei, cu ale căror rugăciuni să ne și învrednicească de aceasta pe toți. Amin!