În sfânta şi măreața zi de praznic a Pogorârii Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile, duminică, 14/27 mai 2018, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească unită cu slujba Vecerniei în Catedrala episcopală cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” – locașul central de închinare și rugăciune a Complexului monahal Curchi și unică bijuterie a Ortodoxiei din spațiul pruto-nistrean.
În această zi binecuvântată, obștea mănăstirii Curchi s-a rugat la Sfânta Liturghie dimpreună cu numeroşii credincioşi care au fost astăzi prezenți și rugători în catedrală, într-o atmosferă de rugăciune și evlavie.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice din cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Orheiului a subliniat principalele semnificații duhovnicești ale marelui praznic al Pogorârii Sfântului Duh:
„Domnul Hristos, din dragoste pentru om, le-a vorbit și i-a învățat pe Sfinții Săi Ucenici și Apostoli Tainele Împărăției lui Dumnezeu, le-a descoperit lor învățătura divină, învățându-i, pregătindu-i și binecuvântându-i pentru marea lor misiune de propovăduire a Evangheliei Sale la toate neamurile. Taina supremă a Preasfintei Treimi, Taina Dumnezeirii nu poate fi cuprinsă cu mintea noastră omenească; nu putem să o înțelegem în plinătatea ei. Însă, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine oamenilor, încă de la creație, în mai multe chipuri și de mai multe ori…
Duhul Sfânt, Care S-a pogorât în ziua Cincizecimii, este Cel Care sfințește și mișcă toate în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Mânați și sfințiți de acest Duh, Apostolii și Ucenicii Domnului au fost cei care au întemeiat primele comunități și biserici creștine.
De asemenea, prin lucrarea aceluiași Duh Sfânt au fost sfințiți arhierei și preoți de către Sfinții Apostoli, prin care s-a transmis până la noi cei de astăzi această succesiune apostolică, adică tezaurul lăsat moștenire de Sfinții Apostoli, ce constă în transmiterea harului preoției pe care l-au primit de la Duhul Sfânt la Cincizecime, dar și în transmiterea puterii acestei stări harice de a continua lucrarea Sfinților Apostoli și a Mântuitorului, lucrarea sfințitoare, cea de propovăduire și cea de cârmuire a Sfintei Biserici. Începând de la Cincizecime, structura Bisericii este structură de comuniune după chipul Sfintei Treimi, ca structură a iubirii supreme”, a subliniat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost urmată de slujba specială a Vecerniei, numită şi a „plecării genunchilor” sau Vecernia Rusaliilor, săvârșită de PS Episcop Siluan, în timpul căreia s-au citit şapte rugăciuni, în genunchi, în numele multitudinii darurilor Sfântului Duh.
După momentul împărtășirii credincioșilor, cei prezenţi au primit binecuvântare arhierească din partea Preasfințitului Siluan.
Rusaliile, împreună cu Sfintele Paşti, reprezintă cele mai vechi sărbători creştine, fiind prăznuită încă de pe vremea Sfinţilor Apostoli, aşa cum amintesc: Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Luca, Sf. Irineu, Tertulian, Origen, Sf. Epifanie, canonul 20 al Sinodului I ecumenic. Până la sfârşitul secolului IV şi începutul secolului V, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh.