Dragostea Dumnezeiască: Tâlcuirea Pildei Fiului Risipitor

În pilda fiului risipitor (Luca 15:11-32), Mântuitorul Iisus ne-a dat o închipuire a dragostei adevărate, a dragostei dumnezeiești.

Nesfârșita dragoste de oameni a lui Dumnezeu se vede din răbdare Sa cea mare, din iertarea Sa cea mare, din bucuria Lui cea mare. O asemenea dragoste își poate găsi o asemănare pe pământ doar în dragostea de mamă. Cine are o răbdare mai mare decât mama față de copilul ei? Cine iartă mai mult decât o mamă? Care ochi varsă lacrimi de bucurie pentru îndreptarea unui păcătos ca ochii mamei pentru cumințirea copilului ei? De la întemeierea lumii, dragostea de mamă a fost întrecută numai de dragostea Domnului nostru pentru neamul omenesc. Răbdarea Sa L-a dus până la chinuri cumplite îndurate pe cruce, încă și de acolo s-a revărsat din inimă și de pe buze iertarea.

Bucuria pentru păcătoșii întorși la pocăință a fost singura bucurie care I-a luminat pătimitorul suflet de-a lungul întregii vieți pe pământ. Numai dragostea dumnezeiască o întrece pe cea de mamă. Doar Dumnezeu ne iubește mai mult decât ne iubește mama. El singur ne iartă mai mult ca ea, El singur se bucură mai mult decât ea când ne schimbăm în bine.

Cine nu ne rabdă atunci când păcătuim, acela nu ne iubește. Nu ne iubește nici acela care nu ne iartă atunci când ne pocăim pentru păcatele săvârșite. Dar cel mai puțin ne iubește cel ce nu se bucură de îndreptarea noastră.

Răbdarea, iertarea și bucuria sunt cele trei mari însușiri ale dragostei dumnezeiești. După ele se recunoaște adevărata dragoste – dacă se poate vorbi de adevărata dragoste în afară de dragostea cea dumnezeiască. Fără acestea trei, dragostea nu este dragoste. Și dacă unui alt fel de a iubi i se spune „dragoste”, este ca și cum i-ai zice caprei sau porcului „oaie”.

 (Predică la Duminica Fiului Risipitor)

Bibliografie: Sfântul Nicolae Velimirovici – Dicționarul vieții veșnice, pp.110 – 111.