Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! (Ioan 20,29)
Astăzi, întreaga creștinătate prăznuiește ziua cea mare și sfântă a praznicului Cincizecimii, Duminica Rusaliilor (Mare) sau Pogorârii Duhului Sfânt, ziua nașterii de sus a Bisericii creștine.
Cu puține zile în urmă L-am văzut pe Hristos cu minunații ochi ai credinței, înălțat la ceruri de pe pământ cu trupul și nam fost cu nimic mai prejos decât cei ce s-au învrednicit a-L vedea cu ochii cei trupești acum peste două mii de ani în urmă și nici lipsiți de o fericire la fel de mare ca a lor, că „fericiți sunt cei ce n-au văzut și au crezut”, zice Evanghelistul (Ioan 20, 29). Dacă atunci L-am văzut înălțându-se, iată că astăzi, prin Sfântul Duh, pe care L-a trimis ucenicilor lui, vedem până unde a ajuns Hristos prin Înălțare și la cât de mare vrednicie a ridicat împreună cu El firea noastră cea stricată prin păcat, pe care a asumat-o. Căci de acolo, de unde șade Hristos, Cel înălțat, S-a pogorât și Duhul Său cel Sfânt, trimis prin El, despre care vorbesc profeții Vechiului Testament: „Vărsa-voi duhul meu peste tot trupul” (Ioil 3,1) sau „Trimitevei Duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului” (Ps. 103,31). Această trimitere a Duhului o prăznuim cu toții astăzi.
Că, după Învierea Sa din morți și după ce S-a arătat ucenicilor, pe când se înălța le-a zis: „Iată, Eu vă trimit făgăduința Tatălui, iar voi să rămâneți în cetatea Ierusalimului, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus; căci veți lua putere prin venirea Sfântului Duh asupra voastră. Și îmi veți fi martori în Ierusalim și în toată Iudeea și până la marginile pământului” (FA 1,1-2). Iar după Înviere, plinindu-se ziua Cincizecimii, a cărei pomenire o facem și noi astăzi, fiind ucenicii adunați în același loc și fiind într-un cuget, în camera de sus, adică fiecare având mintea adunată, stăruiau în rugăciune și în laude către Dumnezeu. Și „s-a făcut”, zice Evanghelistul Luca, „deodată un vuiet din cer, ca de suflare de vânt ce vine repede și a umplut toată casa unde ședeau ei” (FA 2,2). Acesta e vuietul despre care a vorbit mai înainte prorocița Ana, când a primit făgăduința (nașterii) lui Samuil, zicând: „ÎnălțatuSa Domnul în ceruri și a tunat. Însuși va da putere și va înălța fruntea unșilor Săi” (I Regi 1,10). Despre același vuiet mai înainte a strigat și Ilie, când L-a văzut pe Domnul: „Iată, zice, va fi adiere de vânt lin și acolo va fi Domnul” (III Regi 19,11-12). Înștiințare despre același vuiet și suflare găsim și în Evanghelia lui Hristos: „Iar în ziua cea din urmă, ziua cea mare a praznicului”, adică a Cincizecimii, „Iisus a șezut între ei”, după cum ne spune Evanghelistul Ioan „si a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea; iar aceasta”, zice, „a spus-o despre Duhul pe care aveau să-l primească acei ce cred în El” (Ioan 7,37-39). Iar după Înviere a suflat asupra ucenicilor Săi și le-a zis: „Luați Duh Sfânt” (Ioan 20, 22).
Acel strigăt a preînchipuit, deci, această suflare de Duh, care s-a revărsat azi cu putere de sus și a adus din cer vuiet mare și răsunător, care numește (dă o nouă identitate) tot neamul de sub cer și tuturor celor ce râvnesc credința le dă har din belșug. „Căci, zice Sf. Grigorie Palama, are atâta putere încât biruiește toate și surpă zidurile celui rău, curățind cetățile și nimicind orice atac al vrăjmașului. Și pe cei mândri îi smerește, iar pe cei smeriți cu inima îi înalță, legând pe cele dezlegate din răutate, rupând legăturile păcatelor și sfărâmând lanțurile care ne țin cu putere.” Și s-a umplut casa unde ședeau și a arătat-o pe ea cu desăvârșire ca pe o colimvitră duhovnicească, plinindu-Se făgăduința Mântuitorului despre care le-a grăit pe când Se înălța: „Că Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duh Sfânt, nu după multe zile”. Și a arătat că s-a adeverit și numirea pe care le-a pus-o. Căci prin vuietul care a venit din cer, Sf. Apostoli sau făcut, cu adevărat, fiii tunetului: „Și li s-au arătat lor, zice, împărțite limbi ca de foc; și au șezut pe fiecare din ei și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și vorbeau în alte limbi, după cum le dădea lor Duhul să grăiască” (FA 2,4).
Acest Duh Sfânt a lucrat și mai înainte; același Duh a grăit și prin gura prorocilor și a vestit cele ce aveau să vină, apoi a lucrat prin ucenici, alungând demonii și tămăduind bolile, iar acum Sa arătat tuturor în propriul ipostas, în chip de limbi de foc. Și S-a așezat peste ucenicii lui Hristos ca un stăpân pe tronul său, făcându-i pe ei mădulare ale propriei puteri.
Duhul Sfânt S-a arătat în chip de limbi de foc pentru a arăta că Duhul care s-a pogorât este de aceeași fire sau ființă cu Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Cuvântul – Mântuitorul Iisus Hristos, arătând în același timp și darul învățării. Căci foc este Dumnezeu, foc care arde toată întinăciunea. Dar s-a mai manifestat în acest mod și pentru a prezenta și vorbi despre îndoita lucrare a predicii Apostolilor: că poate să dea și binefaceri dar, deopotrivă, să și pedepsească. Iar, după cum focul a fost creat și să ardă dar și să lumineze, tot așa și cuvântul învățăturii întru Hristos, pe cei ce se supun îi luminează, iar pe cei necredincioși îi pedepsește, dându-i focului veșnic. Nu trebuie să ne imaginăm că acel foc era supus simțurilor sau materiei, ci din acest exemplu trebuie doar să ne dăm seama de felul în care s-a arătat Duhul Sfânt.
Dar de ce li s-au arătat limbile împărțite? Pentru că numai lui Hristos, Cel ce a venit de sus, Tatăl nu i-a dat Duhul cu măsură. Căci avea, chiar în trup fiind, deplină și puterea și lucrarea dumnezeiască. Iar celorlalți harul nu li s-a dat fiecăruia în întregime, ci în parte, pentru ca harismele să se întregească adunându-le unul de la altul. Și asta s-a făcut pentru ca nu cumva cineva să creadă că harul dat Sfinților e ființa dumnezeirii. Iar acel „a șezut” nu arată numai vrednicia de Stăpân, ci și unitatea Dumnezeiescului Duh.
„A șezut, zice, pe fiecare din ei și sau umplut toți de Duh Sfânt”. Căci a fost împărțit potrivit cu feluritele lor puteri și lucrări, dar Duhul Sfânt e prezent și lucrează întreg în fiecare din aceste lucrări, împărțindu-Se fără de împărțire și împărtășindu-Se rămânând întreg, după cum raza nu se desparte de soare. Vorbeau, dar, în alte limbi, adică în dialecte, către cei ce se adunaseră acolo din fiecare neam, după cum le dădea lor Duhul să vorbească.
Duhul Sfânt este și făgăduința Tatălui care s-a împlinit astăzi, deoarece a fost trimis de la Tatăl și de la Fiul și a luminat pe Sfinții ucenici și cu totul dumnezeiește i-a aprins, ca pe niște făclii și i-a arătat luminători ai întregii lumi și mai presus de lume, având Cuvântul Vieții Veșnice, Mântuitorul Hristos, prin care a strălucit lumina cunoștinței în toată lumea.
După cum cineva aprinde o făclie de la lumina altei făclii aprinse și de la aceasta sunt aprinse în continuare altele și altele, și astfel, prin succesiune lumina rămâne mereu aprinsă, tot așa și prin hirotonirea Apostolilor, apoi a urmașilor lor care sunt episcopii, harul Dumnezeiescului Duh, care li s-a dat, a trecut la fiecare generație și luminează pe toți cei care cred și sunt în ascultare față de Biserică și față de păstorii și învățătorii lor duhovnicești. Harul și darul lui Dumnezeu și luminarea dumnezeiescului Duh vin prin Evanghelie.
Pacea lui Hristos care covârșește toată mintea să păzească și sufletele noastre, rugându-ne împreună Duhului Sfânt:
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!