În cea de a doua zi a prăznurii Învierii Mântuitorului, mulțime de credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Chișinău, pentru a împărtăși marea bucurie a Învierii Mântuitorului cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, stareții sfintelor mănăstiri și a protopopilor din cuprinsul Eparhiei de Centru.
Într-o atmosferă și o bucurie pe măsura Sărbătorii, Întâistătătorul, slujitorii și enoriașii, și-au vestit reciproc Vestea cea Mare, că HRISTOS A ÎNVIAT!, mulțumind într-un cuget Domnului că și-a învrednicit turma de a petrece în pace și liniște marea și atât de dorita sărbătoare.
În continuarea serviciului divin, a fost înconjurat sfântul lăcaș cu citirea Evangheliei, după care a fost săvârșit un Te-Deum de mulțumire.
În continuare, Vlădica Vladimir a felicitat pe toți cei prezenți cu prilejul Sfintelor Paști, subliniind numărul impresionant de credincioși care, în pofida oboselii fizice au participat la slujba de noapte a Învierii. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit tuturor pentru buna organizare și pentru comportamentul exemplar al credincioșilor, datorită căruia nu au fost înregistrate careva incidente, Slujba Pascală fiind trăită în toată splendoarea și măreția ei.
Mai târziu, Părintele Secretar Prot. Mitr. Vadim Cheibaş a exprimat Mitropolitului urări de bine şi recunoştinţă din partea tuturor slujitorilor prezenţi, pentru grija părintească şi pentru bucuria de a trăi împreună cu Înaltpreasfinţia Sa bucuria Învierii lui Hristos. Totodată, Părintele Vadim a menţionat în mod deosebit că acest an este unul deosebit pentru Vlădica Vladimir – Înaltpreasfinţia Sa aniversând 25 de ani de slujire arhipăstorească – prilej de bucurie aleasă pentru întreaga Biserică Ortodoxă din Moldova.