Slujirea arhierească a Preasfințitului Siluan, Episcopul Orheiului, la Mănăstirea Horăști, cu prilejul hramului așezământului monahal

Miercuri 15/28 iulie 2021, în ziua prăznuirii Sfântului întocmai cu Apostolii Mare Cneaz Vladimir, Mănăstirea din s. Horăști, r-nul Ialoveni și-a serbat ocrotitorul ceresc.  Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Preasfinției Sale i-au coliturghisit Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, PC Părinte Arhimandrit Nectarie, Starețul Mănăstirii Horăști precum și un numeros sobor preoțesc.

La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au fost prezenți și ctitorii așezământului monahal, printre care și Ex-Președintele Republicii Moldova, dl Vladimir Voronin, unul din întemeitorii și ctitorii principali ai acestei mănăstiri, zidite în cinstea ocrotitorul ceresc al Excelenței Sale.

Marele Vladimir, domnul Kievului şi singurul stăpânitor a toată Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor şi al Sfintei Olga, împărăteasa care a pus bazele încreştinării poporului rus. Cneazul Vladimir, Luminătorul Rusiei, a fost mai întâi, precum Apostolul Pavel, un mare prigonitor al creştinilor şi închinător la idoli, dar după 27 ani de domnie creştină a reuşit prin botezul său şi prin munca sa de misionar creştin să marcheze botezul Rusiei păgâne, aşezând în cetăţi biserici, preoţi şi episcopi, care să ducă mai departe credinţa cea adevărată. După ce şi-a încheiat drumul său de apostol şi după ce a condus 8 ani ca păgân şi 27 de ani ca hotărât creştin misionar, s-a mutat la Domnul în anul 1005 şi a fost aşezat în mormânt de marmură, în biserica ridicată de dânsul în cinstea Maicii Domnului.

După închierea Sfintei Liturghii Preasfințitul Siluan s-a adresat cu un cuvânt de zidire către cei prezenți, elogiind personalitatea Sfântului Cneaz Vladimir:„Sfântul Vladimir s-a schimbat complet după botez. El nu doar a distrus toate statuile păgâne care existau în Rusia Kieveană, înlocuindu-le cu biserici, ci însăși a trăit o schimbare interioară. Schimbarea aceasta trebuie să ne dea de gândit tuturor  nouă celor care suntem creștini, să ne puie pe gânduri dacă ne trăim cu adevărat credința, dacă este într-adevăr Dumnezeu în centru vieții noastre”, a menționat Preasfinția Sa. În continuare Episcopul vicar a transmis celor prezenți mesajul Înaltpreasfințitului Vladimir, adresând felicitări Starețului Mănăstirii Horăști, arh. Nectarie.

La rândul său, Părintele Arhimandrit Nectarie i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru rugăciunile comune către Bunul Dumnezeu și Sfântul Cneaz Vladumir, dar tuturor credincioșilor pentru că au împărtăşit bucuria acestei sărbători.

«Asemănatu-te-ai marelui Apostol Pavel întru căruntețe, întrutot mărite Vladimire, că toată osârdia cea pentru idoli, ca pe o jucărie copilărească lăsând, ca un bărbat desăvârșit te-ai împodobit cu porfira dumnezeiescului botez; și acum stând cu veselie înaintea Stăpânului Hristos, roagă-te să se mântuiască începătorii stăpânirii Rusiei și mulțimea celor stăpâniți.»

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *