În Duminica a XXVII-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Pericopa evanghelică din Duminica a XXVII-a fost citită de la Ev. Luca (12, 16-21)
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.”
Sfânta Evanghelie din Duminica a XXVII-a după Rusalii ne înfăţişează chipul unui om bogat şi lacom, căruia i-a rodit ţarina şi care şi-a lărgit hambarele ca să adune în ele roadele sale.
Bogatul din Evanghelia de la Evanghelistul Luca este numit „nebun” pentru că nu înțelege că viața de pe pământ este un timp de pregătire pentru viața veșnică. Să luăm aminte că omul este ceea ce rămâne după judecata lui Dumnezeu și nu ceea ce credea el sau alții despre sine. Bogăția ne îndepărtează de Dumnezeu că scrie în Sfânta Scriptură; ,,acolo unde este comoara ta, acolo este și inima ta.” (Matei VI,29)
Morala pildei este înalt teologică: „Aşa se întâmplă cu cel ce şi adună comori sieşi şi care nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”. Adevărata bogăţie nu este o stare exterioară obiectivă (am atâţia bani, atâtea bunuri…). Este o dinamică interioară subiectivă: Dumnezeul meu, Tu mi-ai dat toate, iar eu vreau la rândul meu să-Ţi dau toate: mă dau pe mine Ţie. Mă asemăn Ţie, pentru că Te iubesc. Eşti singura mea bogăţie. (Noël Tanazacq).
Să te îmbogățesti în Dumnezeu, acesta e cuvantul ultim al Evangheliei. Bogația omului e conștiința lui dupa chipul lui Dumnezeu și darurile, virtuțile dumnezeiețti De reținut că această Evanghelie se citește și la slujba înmormântării vrând să ne arate că oricum am trăit în viață, ori câte am avut, la sfârșitul vieții nu luăm nimic cu noi. Dar când zilele noastre au luat sfârșit este prea târziu să mai facem ceva pentru suflet dacă nu am făcut toată viața.
Să nu zăbovim în noaptea păcatelor și în robia grijilor pământești ca nu cumva să ni se zică și nouă că „în această noapte vor să ceară de la noi sufletele noastre” (Luca 12, 20). Ați auzit că Domnul i-a zis nebun acestui bogat nemilostiv, care era în adâncul nopții păcatului din cauza iubirii lui de averi și de dezmierdări. Cu adevărat, nu există mai mare nebunie în această viață decât a pune nădejde în averile noastre, a ne face împietriți și nemilostivi cu inima și a ne lega cu sufletul de averi, de dezmierdări, de beții și de toate plăcerile veacului de acum care sunt deșertăciune și moarte (I. Cleopa).
Să ne întrebăm fiecare în parte, suntem bogaţi sau săraci sufleteşte?, să preţuim povaţa încurajatoare a Mântuitorului: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33).
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mănăstirii Curchi.
