Slujba arhierească, oficiată de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, cu participarea unui numeros sobor de slujitori și nenumărați de credincioși, a fost prilejuită de încheierea recentelor lucrări de renovare interioară în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
În timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, Eg. Minodora (Borș), stareța sfântului așezământ monahal, a fost decorată cu medalia „25 de ani de slujire a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova”, în semn de înaltă apreciere a bunei organizări și a râvnei cu care a muncit pentru a duce la bun sfârșit amplele lucrări de reparație.
De alese distincții bisericești s-au bucurat și alți slujitori care prin truda bineplăcută muncesc cu sârguință pentru binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
După slujbă, Vlădica Vladimir dimpreună cu soborul preoțesc a oficiat un Te-Deum de mulțumire pentru ajutorul Atotțiitorului întru săvârșirea lucrărilor celor binecuvântate și ziditoare.
În cuvântul său de felicitare, Întâistătătorul a menționat că mănăstirea Tabăra este una dintre acele nestemate duhovnicești care înfrumusețează de secole spiritualitatea și cultura noastră și față de care, toți creștinii ortodocși care cinstesc trecutul și se uită cu încredere spre viitor, au datoria sfântă de a o îngriji și cinsti, întru triumful credinței și mântuirea noastră ca popor. Ca amintire a rugăciunii comune de astăzi, pelerinii au primit în dar cruciulițe și cărți de rugăciuni, pentru întărire duhovnicească și ferire de ispite.
Mai târziu, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit o panihidă la mormântul Schiegumenei Mariamna, care cu vrednicie s-a nevoit ca stareță a acestei Sfinte Mănăstiri.