Sfintele Femei Mironosiţe cinstite în rugăciune la Mănăstirea Curchi

În Duminica a III-a după Paști, ziua cinstirii Sfintelor Femei Mironosiţe, enoriași și credincioase au pășit pragul Mănăstirii Curchi pentru a se ruga la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al acestei mănăstiri.

În această Duminică, a treia după Paşti, prăznuim potrivit sinaxarului din Penticostar pomenirea femeilor purtătoare de miruri de mare preţ. Tot în această Duminică se face pomenire de Iosif cel cu bun chip sau de neam nobil şi de Nicodim, care au fost martori ai îngropării Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Siluan al Orheiului a vorbit despre exemplul de credință și evlavie al femeilor mironosițe. Ierarhul orheian a evidențiat virtuțile care le-au caracterizat viața, și fidelitatea față de Evanghelia Sa, străduința de a împlini învățăturile evanghelice și curajul de a-L mărturisi pe Mântuitorul Hristos. Totodată, Preasfințitul Siluan le-a felicitat pe toate creștinele prezente la serviciul divin, îndemnându-le să urmeze în viața lor pe Sfintele Femei Mironosițe, care rămân a fi pentru toate femeile creștine model despre cum trebuie cinstit Mântuitorul Iisus Hristos și prezența Sa în Biserică.

Despre Femeile Mironosiţe sau femeile purtătoare de mir, ştim că au dorit să arate cinstire Domnului nostru Iisus Hristos, prin aceea că s-au pregătit şi au mers cu miresme la mormântul Domnului ca să ungă Trupul cel îngropat al Fiului lui Dumnezeu Cel Întrupat. S-au dus la mormânt cu dorinţa de a vărsa peste trupul Domnului nostru Iisus Hristos mir material şi mir duhovnicesc. Mir material prin care să-şi arate cinstirea pe care o purtau în inimă faţă de Fiul lui Dumnezeu.      N-au ajuns să-şi împlinească dorinţa de a-L unge pe Domnul nostru Iisus Hristos cu miresmele alese care le-au pregătit, dar şi-au arătat cinstirea faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cinstire pe care o purtau în inimă!

Sfânta noastră Biserică pomeneşte pe femeile purtătoare de mir în această Duminică, însă pomenirea lor se face și la slujba de dimineaţă din fiecare Duminică în cuprinsul acelor alcătuiri pe care noi le numim „Troparele Învierii”, în care se spune că femeile au amestecat mirurile cu lacrimi, şi s-au învrednicit să cunoască Învierea Mântuitorului nostru. Mironosițele sunt acele femei care, în ciuda fricii de vrăjmașii lui Hristos, au îndrăznit să meargă pe Golgota înainte de răsăritul soarelui în Duminica Învierii, ca să ungă trupul lui Hristos cu mir. De aceea s-au învrednicit a fi astăzi prăznuite sau pomenite în calendarul Bisericii noastre.

Femeile mironosițe (purtătoare de miruri) au fost, potrivit Tradiției, în număr de opt. Fiecare din cele patru Evanghelii atribuie acestor femei roluri diferite, atât în vremea Răstignirii Domnului cât și în dimineața Învierii, la mormântul Domnului. Cele opt femei sunt: Maria Magdalena, Maria Maica Domnului, Ioana, Salomeea (soția lui Zevedei), Maria lui Cleopa (sau a lui Alfeu), Suzana, Maria din Betania, Marta din Betania.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.

 

Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *