„… Apărător neînfricat al credinţei şi patriei străbune, mare ctitor de locaşuri sfinte, Ştefane voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri“.
În ziua cinstirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, joi 15 iulie 2021, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica cu hramul „Sfânta Treime” din s. Lucașeuca, r. Orhei.
Cu acest prilej în dimineața zilei, Preasfinția Sa a fost întâmpinat de către Prot. Iulian Rață, Protopopul de Orhei și parohul bisericii din localitate.
Anul acesta se împlinesc 517 ani de când slăvitul Voievod a plecat în lumea veșniciei. Din anul 1992, Biserica îl pomeneşte în rândul sfinţilor pe Sfântul Ştefan, unul dintre cei mai străluciţi conducători ai poporului nostru. Dar cu mult timp înainte de canonizarea sa, poporul l-a considerat sfânt, după cum relatează cronicarul: „…după moartea lui îi ziceau Sfântul Ştefan-Vodă, nu pentru suflet, că este mâna lui Dumnezeu…, ci pentru lucrurile sale cele vitejeşti carele nimeni din domni, nici mai înainte, nici după aceea nu l-au agiunsu“.
Din anul 1457, când, la locul numit „Direptate“, Moldova i-a ieşit înainte cu „mitropolit, episcopi, egumeni, boieri şi ţărani“, până când a trecut în veșnicie, la 2 iulie 1504, Ştefan cel Mare si Sfânt a ars ca o flacără pentru țară, creștinătate şi Biserica lui Hristos. Cu o mână de oastași și ajutorul lui Dumnezeu, Sfântul Voievod Ştefan a ţinut piept duşmanilor. „Atletul creştinătăţii” a ieșit învingător aproape în toate luptele purtate, ridicând câte o biserică după fiecare luptă. În cei 47 de ani de domnie, a ridicat 44 de biserici şi mănăstiri pentru războaiele purtate.
După citirea pericopei evanghelice, PS Siluan a rostit un cuvânt de zidire duhovnicească în care a elogiat personalitatea Sfântului Voievod. „Îl cinstim și îl slăvim astăzi pe Sfântul Ştefan cel Mare, un conducător drept şi viteaz, un luptător neînfricat pentru apărarea neamului şi a credinţei, un creştin evlavios şi smerit. Un conducător care toate biruințele sale le atribuia ajutorului lui Dumnezeu, iar când a fost biruit, a spus: «Pentru păcatele mele!» Un conducător care a știut că fără rugăciune, fără puterea lui Dumnezeu omul nu poate realiza nimic. Voievodul Ștefan s-a făcut jertfă și de aceea a pătruns în inimile poporului său și a rămas în ele peste veacuri. Să urmăm exemplul Sfântului Voievod, să ne iubim Biserica și neamul, să ne consacrăm și noi viața slujirii lui Dumnezeu și aproapelui,” a menționat Preasfinția Sa.
Slujba a fost înfrumusețată de corulul mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.
După oficierea Sf. Liturghii mai multe coruri și colective artistice au participat la prima ediție a festivalului dedicat Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, desfășurat în Vicariatul Orhei. În cadrul festivalului au evoluat: Corul Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului” s. Curchi, ansamblul coral din s. Mana, ansamblul coral „Baștina” din s. Peresecina, ansamblul coral din s. Puhoi, ansamblul coral „Stejăreii” din s. Lucașeuca, ansamblurile corale din s. Inești. În preajma bisericii a fost organizat un târg de lucrări artizanale la care au participat mai mulți meșteri populari.
În cadrul festivalului PS Siluan i-a felicitat pe toți cei prezenți cu sărbătoarea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare, îndemnându-i să ducă o viață care să adeverească că sunt urmaşii Marelui Domnitor, trăitori ai credinței dreptmăritoare. Cu un mesaj de felicitare a venit și primarul localității, d-ul Andrei Galesco. În închiere Prot. Iulian Rață i-a mulțumit Ierarhului Orheiului pentru dragostea și bunăvoința de a împărtăși în rugăciune bucuria cinstirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Totodată Părintele Protopop le-a mulțumit oaspeților și tuturor celor care au sprijint inițiativa de a organiza prima ediție a Festivalului „Ștefan cel Mare și Sfânt – Apărător al neamului și creștinismului.” Toate colectivele participante au fost menționate cu diplome.