La 4/19 decembrie, întreaga creștinătate prăznuiește pe unul din cei mai populari și iubiți sfinți ai Bisericii, pe Marele Dascăl al Lumii și Ierarh Nicolae, Milostivul, Dăruitorul, Grabnic Izbăvitorul din nevoi și din primejdii, Păzitorul fecioriei, Ocrotitorul copiilor, Mângâietorul săracilor și Făcătorul de Minuni.
Această sărbătoare este una cu totul aparte pentru mănăstirea noastră, întrucât Biserica de iarnă a mănăstirii poartă hramul acestui mare ierarh al Bisericii. Cu acest minunat prilej de bucurie, Preacuviosul Părinte Stareț, Arhimandritul Siluan (Șalari), înconjurat de soborul preoțesc al Sfintei mănăstiri, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Sfântul Ierarh Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin viața călugărească, iar pentru viaţa lui duhovnicească îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Având frică de Dumnezeu și propovăduind cu îndrăzneală dreapta credință, a fost prins de mai marii cetății Lichiei, împreună cu alți creștini fiind întemnițați și supuși la chinuri. Prin edictul împăratului Constantin cel Mare de recunoaştere a creştinismului ca religie de stat, la anul 313, Sf. Nicolae împreună cu toţi creştinii de prin temniţele imperiului roman sunt puşi în libertate.
La 325, printre cei 318 Sfinţi Părinţi ai primului Sinod Ecumenic de la Niceea era şi ierarhul Nicolae. Soborul s-a convocat pentru a stăvili marea erezie a arianismului, care tăgăduia divinitatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Atunci s-a cunoscut râvna sa pentru adevăr, care a trecut măsura, căci Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe ereticul Arie pentru hulirea lui că Iisus n-ar fi Fiul lui Dumnezeu, ci numai o făptură a lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi, amărându-se pentru palma Sfântului Nicolae, i-au luat omoforul arhieriei. Însă, la porunca Maicii Domnului i l-au dat înapoi. De atunci este zugrăvită Maica Domnului şi Domnul Hristos cu omoforul pe icoana Sfântului Nicolae, iar Sfântul a primit pe dreptate atributul de Îndreptător credinței și Chipul blândeților, întrucât El sa identificat cu blândețea și cu smerenia.
Pentru puterea credinței sale, Dumnezeu l-a înzestrat încă din timpul vieții cu darul facerii de minuni, precum arată istoria vieții sale. Astfel, a scos din temniță pe trei oameni năpăstuiți pe nedrept; a ajutat cu o legătură de galbeni pe acel bărbat care era în pericol de a-și pierde sufletul sau cât şi pe cel al fetelor lui; a salvat corăbierii din timpul furtunii de pe mare și a înviat pe corăbierul mort; a izgonit diavolii din oameni; și multe alte minuni făcând, păstorea dumnezeiește pe dreptcredinciosul său popor.
Sfântul Nicolae avea următorul comportament: era blând, fără de răutate și smerit cu duhul, ferinduse de îngâmfare; hainele lui erau simple și hrana pustnicească pe care o gusta totdeauna numai o dată pe zi și atunci seara; toată ziua se îndeletnicea cu lucrurile ce se cuveneau dregătoriei sale, ascultând nevoile celor ce veneau la el, iar ușile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun cu toți și le era apropiat, tratândui astfel: sărmanilor le era tată, săracilor le era milostiv, celor ce plângeau le era mângâietor, celor năpăstuiți le era ajutător, tuturor le era de bine făcător.
Actele de milostenie ale Sfântului Nicolae erau împreunate cu smerenia, discreția și delicatețea și atât de mult fugea de slava lumească, încât chiar de acel căruia i-a făcut bine se sârguia a se tăinui pe sine, cunoscând că binele făcut în ascuns este mai plăcut lui Dumnezeu după cum ne învață și Domnul Hristos când spune: „Tu, însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ce face dreapta ta, așa încât milostenia ta să fie într-ascuns, iar Tatăl tău, care vede într-ascuns, iți va plăti ție” (Matei VI, 3).
Sfântul Ierarh Nicolae ajungând la adânci bătrâneți, s-a mutat către Domnul, neuitând, nici după moarte, turma sa, ci în toate zilele dând cu îndestulare ale sale faceri de bine celor lipsiți și izbăvindu-i de tot felul de primejdii și de nevoi. Încă și până astăzi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucrează minuni și cei ce-l roagă cu adevărată și neîndoită credință, nu numai mici binefaceri, ci și minuni mari dobândesc. Din anul 1087, la data de 9 mai, moaștele Sfântului Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, luate fiind din Mira, ca să nu cadă în mâinile musulmanilor. Acolo ele sunt în mare cinste din partea credincioșilor, care vin la el, cu credință, din toate părțile creștinătății.
Pe Sfântul Ierarh Nicolae, păstorul cel milostiv, nu-l putem prăznui mai cu cinste decât prin aceea de a-i urma pilda iubirii sale de oameni și viața sa plină de credința statornică în învățătura dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos, o viață pusă în slujba oamenilor. Prin viața sa de „înger în trup”, prin faptele sale de adevărat slujitor al lui Dumnezeu și al oamenilor, Sfântul Ierarh Nicolae, a fost, este și rămâne mereu un veritabil model de urmat pentru creștinii din toate locurile și din toate timpurile.
Să cinstim pomenirea Marelui Ierarh pe care Sfânta noastră Biserică Ortodoxă a fixat-o în calendarul său în ziua de 4/19 decembrie, cu stihurile troparului său: „Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta, ai câștigat cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”. Amin!