Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei, cinstit la Mănăstirea Curchi

„Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei.” (Psalm 150, 1)

Joi, 19 decembrie 2024, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Sfântul Nicolae este cunoscut în întreaga lume creștină pentru faptele sale minunate și pentru dăruirea de sine în slujba poporului său. În condacul sărbătorii sale, imnograful sintetizează esența vieții acestui mare sfânt: „În Mira, Sfinte, sfinţitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind-o, cuvioase, ţi-ai pus sufletul tău pentru poporul tău; mântuit-ai pe cei nevinovaţi din moarte. Pentru aceasta te-ai sfinţit ca un mare tăinuitor al darului lui Dumnezeu.” Viața Sfântului Nicolae este o continuare a învățăturilor Evangheliei, fiind un exemplu de sacrificiu și iubire necondiționată pentru semeni.

„Domnul ascultă întotdeauna mijlocirea lui în rugăciune pentru noi şi niciodată nu o nesocoteşte, nici nu o dă la o parte. Şi cum ar putea fi altfel, când Însuşi Domnul i-a dăruit, ca unui ales deosebit al Său, această cutezanţă în rugăciune? În virtutea acestei cutezanţe, Sfânta noastră Biserică, mai mult decât pe alţi sfinţi, îl numeşte „plăcut şi făcător de minuni”. Prin aceste numiri, Sfânta Biserică mărturiseşte că Sfântul Nicolae are un har extraordinar prin cutezanţa rugăciunilor sale către Dumnezeu, ceea ce Biserica exprimă, de altfel numindu-l „primul nostru apărător, după Preacurata Fecioară Maria,” spune Sfântul Serafim Sobolev.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae are o semnificație profundă, fiind o anticipare a praznicului Nașterii Domnului. În această perioadă de pregătire pentru Crăciun, Biserica ne îndeamnă să urmăm exemplul sfântului, arătând bunătate și dărnicie față de cei nevoiași, prin daruri, prin iertare, spovedanie și, mai ales, prin apropierea de Sfânta Euharistie.

După Sfânta Liturghie, a fost oficiat un Tedeum în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, căruia îi este închinată una dintre bisericile Mănăstirii Curchi.

„Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *